Psihologia adolescenților: Înțelegerea provocărilor în perioada critică a vieții

Cele 8 etape ale dezvoltării umane

Pentru a înțelege mai bine psihologia adolescenților este nevoie să înțelegem felul în care evoluează ființa umană. Teoria dezvoltării psihologice a lui Erik Erikson identifică opt etape ale dezvoltării umane. Fiecare etapă fiind caracterizată de un conflict psihosocial specific pe care indivizii trebuie să-l rezolve pentru a avansa la următoarea etapă. Înțelegerea fiecărei etpe vine la pachet cu idei noi pentru a-i susține și înțelege pe cei din jurul nostru.  În continuare voi prezenta, pe scurt cele 8 etape ale dezvoltării psihologice conform teoriei lui Erilson.

Infanța timpurie (naștere până la 18 luni)

Conform teoriei lui Erik Erikson, primele 18 luni de viață, cunoscute sub denumirea de infanța timpurie, sunt asociate cu primul stadiu din cele opt etape ale dezvoltării psihosociale, numit „Încredere vs. Neîncredere”. Acest stadiu este esențial pentru dezvoltarea ulterioară a individului și influențează modul în care acesta percepe lumea și relațiile sale cu cei din jur. Iată mai multe detalii despre infanța timpurie conform teoriei lui Erikson:

Încredere:

În această etapă, este crucial ca bebelușul să primească îngrijire, afecțiune și atenție adecvată din partea părinților sau a îngrijitorilor săi. Atunci când bebelușul primește îngrijire constantă și răspunsuri prompte la nevoile sale, dezvoltă un sentiment de încredere în ceilalți și în lumea din jur. El învață că poate conta pe alții pentru a-i satisface nevoile și că lumea este un loc sigur și previzibil.

Neîncredere:

Dacă bebelușul nu primește îngrijire adecvată sau dacă are experiențe repetate de neglijare sau lipsă de răspuns la nevoile sale. El poate dezvolta un sentiment de neîncredere în ceilalți și în lume. Acest lucru poate duce la dezvoltarea unei atitudini de retragere sau de respingere față de ceilalți și la o anxietate generalizată față de mediul înconjurător.

Consolidarea legăturii părinte-copil:

Infanța timpurie este o perioadă în care se formează legătura emoțională dintre părinte și copil. Este important ca părinții să ofere un mediu cald și afectuos pentru bebeluș și să răspundă prompt și empatic la nevoile sale. Această legătură emoțională este fundamentală pentru dezvoltarea emoțională și socială ulterioară a copilului.

Explorarea mediului înconjurător:

În timp ce învață să își dezvolte încrederea în ceilalți, bebelușul începe să exploreze lumea din jurul său. El începe să își folosească simțurile pentru a înțelege și a interacționa cu mediul și începe să își dezvolte abilități motorii și cognitive de bază.

Formarea identității de sine:

În această etapă timpurie, bebelușul începe să își formeze o conștiință incipientă a propriei sale identități. El devine conștient de sine și de propria sa existență ca individ distinct și începe să își dezvolte o înțelegere a propriilor sale nevoi și dorințe.

În concluzie, infanța timpurie conform teoriei lui Erikson este o perioadă critică în dezvoltarea copilului,în care acesta începe să își formeze încrederea în ceilalți și în lumea din jur. Este esențial ca părinții și îngrijitorii să ofere un mediu afectuos și stimulant pentru a sprijini dezvoltarea emoțională și socială a copilului în această etapă timpurie a vieții sale.

Copilăria timpurie (18 luni – 3 ani)

Conform teoriei lui Erik Erikson, copilăria timpurie este asociată cu a doua etapă din cele opt etape ale dezvoltării psihosociale, numită „Autonomie vs. Rușine și Îndoială”. Această etapă se desfășoară în jurul vârstei de 1 până la 3 ani și este caracterizată de dezvoltarea autonomiei și de explorarea lumii din jur. Iată mai multe detalii despre copilăria timpurie conform teoriei lui Erikson:

Autonomie:

Un aspect important al acestei etape este dezvoltarea autonomiei și independenței. Copiii încep să își exploreze capacitatea de a face lucruri pe cont propriu și își exprimă dorința de a-și face lucrurile singuri. Ei încep să învețe să meargă, să vorbească și să își satisfacă nevoile de bază, cum ar fi hrana și igiena personală. Este important ca adulții să încurajeze această dezvoltare a autonomiei, oferind sprijin și încurajând încercările copiilor de a-și face lucrurile singuri.

Rușine și îndoială:

Pe de altă parte, dacă inițiativele copiilor sunt descurajate sau criticile sunt excesive, aceștia pot dezvolta o simțire puternică de rușine și îndoială în propriile lor abilități. Ei pot începe să se îndoiască de sine și de capacitatea lor de a face lucrurile corect. Sau pot deveni reticenți în a-și exprima dorințele sau nevoile. Este important ca adulții să ofere sprijin și încurajare, recunoscând eforturile copiilor și oferindu-le siguranță și încredere în propriile lor abilități.

Explorarea mediului înconjurător:

Copiii în această etapă încep să exploreze lumea din jurul lor într-un mod activ și curios. Ei încep să descopere obiectele și persoanele din mediul lor și să învețe cum să interacționeze cu ele. Această explorare a mediului înconjurător este esențială pentru dezvoltarea lor cognitivă, fizică și emoțională și este important ca adulții să ofere un mediu sigur și stimulant pentru această explorare.

Formarea voinței și a sinelui:

În timpul acestei etape, copiii încep să își formeze o voință proprie și o conștiință a sinelui. Ei învață să-și exprime dorințele și preferințele și să-și facă cunoscută voința lor în fața celor din jur. Este important ca adulții să ofere oportunități pentru ca acești copii să își exerseze voința și să își dezvolte încrederea în propriile lor alegeri și decizii.

Dezvoltarea relațiilor sociale:

Copiii în această etapă încep să își dezvolte relații sociale cu ceilalți, inclusiv cu părinții, frații și surorile și cu alte persoane din mediul lor de viață. Ei învață să își exprime sentimentele și să interacționeze cu ceilalți într-un mod pozitiv și constructiv. Este important ca adulții să ofere modele de comportament adecvat și să îi învețe pe copii să comunice și să își rezolve conflictelor într-un mod sănătos și respectuos.

În concluzie, copilăria timpurie conform teoriei lui Erikson este o perioadă crucială în dezvoltarea copiilor, în care aceștia își formează autonomia și încrederea în sine. Aceștia încep să exploreze lumea din jurul lor într-un mod activ și curios. Este important ca adulții să ofere sprijin și încurajare pentru a-i ajuta pe copii să-și dezvolte abilitățile și să-și construiască o bază solidă pentru dezvoltarea lor ulterioară.

Vârsta preșcolară (3 – 5 ani):

Conform teoriei lui Erik Erikson, stadiul preșcolar este asociat cu a treia etapă din cele opt etape ale dezvoltării psihosociale, numită „Inițiativa vs. Vinovăție”. Acest stadiu se desfășoară în jurul vârstei de 3 până la 5-6 ani și este caracterizat de o serie de provocări și experiențe care influențează dezvoltarea copiilor înainte de începerea școlii. Iată mai multe detalii despre acest stadiu conform teoriei lui Erikson:

Inițiativa:

Un aspect important al acestei etape este dezvoltarea unei simțiri puternice a inițiativei. Copiii încep să-și exprime curiozitatea și dorința de a explora lumea din jurul lor. Ei devin creativi și încep să-și folosească imaginația pentru a-și crea jocuri și activități. În această etapă, este esențial ca copiii să fie încurajați să-și urmeze interesele și să își exploreze potențialul.

Vinovăția:

Pe de altă parte, dacă inițiativa copiilor este descurajată sau îngrădită, ei pot dezvolta o simțire puternică a vinovăției. Ei pot începe să se simtă rușinați sau încurcați atunci când încearcă să-și exprime ideile sau dorințele. Este important ca adulții să ofere sprijin și încurajare, încurajând inițiativa și creativitatea, în timp ce stabilesc limite și ghidând copiii într-un mod adecvat.

Explorarea rolurilor de gen:

În timpul stadiului preșcolar, copiii încep să exploreze și să înțeleagă mai bine conceptele de gen și identitatea de gen. Ei încep să observe și să imite comportamentele și rolurile de gen ale adulților și copiilor mai mari din jurul lor. Aceasta este o perioadă în care stereotipurile de gen pot fi internalizate și perpetuate sau contestate și schimbate în funcție de mediul și influențele lor.

Dezvoltarea limbajului și a abilităților sociale:

Stadiul preșcolar este o perioadă în care copiii își dezvoltă în mod semnificativ abilitățile de limbaj și comunicare. Ei încep să învețe să vorbească și să comunice cu ceilalți, iar aceste abilități de comunicare sunt cruciale pentru relațiile lor sociale și pentru interacțiunile lor cu lumea din jurul lor. Ei învață, de asemenea, să coopereze și să interacționeze cu ceilalți în timpul jocului și al activităților de grup.

Formarea conștiinței de sine și a identității: În timp ce își explorează lumea și interacționează cu ceilalți, copiii încep să-și formeze o conștiință de sine și o identitate personală. Ei încep să înțeleagă că sunt indivizi unici și încep să își dezvolte o înțelegere mai profundă a propriilor lor dorințe, emoții și preferințe.

Vârsta școlară (6 – 11 ani):

Conform teoriei lui Erik Erikson, stadiul varstei scolare este asociat cu a patra etapa din cele opt etape ale dezvoltarii psihosociale, numita „Industrie vs. Inferioritate”. Acest stadiu se desfasoara in jurul varstei de 6-11 ani si este caracterizat de o serie de provocari si experiente care influenteaza dezvoltarea copiilor la varsta scolara. Iata mai multe detalii despre acest stadiu conform teoriei lui Erikson:

Industrie:

Un aspect important al acestui stadiu este dezvoltarea unei simtiri de industrie sau a competentelor. Copiii incep sa isi dezvolte abilitati academice, sociale si fizice si sa isi constientizeze capacitatea de a realiza lucruri. Ei sunt incurajati sa fie creativi, sa exploreze si sa invete, iar succesul lor in aceste activitati ii ajuta sa dezvolte o imagine pozitiva despre sine si sa isi consolideze increderea in propriile lor abilitati.

Inferioritate:

Pe de alta parte, daca copiii nu reusesc sa indeplineasca cerintele si asteptarile sociale si academice, pot dezvolta o simtire de inferioritate. Ei pot simti ca nu sunt suficient de buni sau capabili. Astfel pot dezvolta anxietate sau insecuritate legata de propria lor valoare. Este important ca mediul lor sa fie unul sustinator si sa ofere sprijin pentru a-i ajuta sa depaseasca aceste sentimente de inferioritate.

Relatia cu scoala si cu ceilalti:

In aceasta etapa, relatia copiilor cu scoala devine mai importanta. Ei incep sa petreaca mai mult timp la scoala si sa interactioneze cu profesorii si colegii lor. Succesul lor scolar si integrarea in grupurile sociale de la scoala au un impact semnificativ asupra dezvoltarii lor psihosociale. Relatiile cu ceilalti copii isi pot juca un rol important in dezvoltarea abilitatilor sociale, a empatiei si a relatiilor interpersonale.

Consolidarea identitatii:

In timpul acestei etape, copiii incep sa isi consolideze o identitate. Aceasta se bazează experientelor lor la scoala si in alte domenii ale vietii lor. Ei incep sa isi formeze o imagine a ceea ce inseamna sa fie un elev de succes sau un membru al unei comunitati si sa isi dezvolte valorile si credintele personale.

Dezvoltarea autonomiei si a responsabilității:

Copiii incep sa devina mai independenti si sa isi asume mai multe responsabilitati in ceea ce priveste munca scolara si alte activitati. Ei invata să iși organizeze timpul si sa isi gestioneze propriile lor sarcini. Acest lucru ii ajuta sa isi dezvolte abilități importante de luare a deciziilor si rezolvare a problemelor.

Adolescența (12 – 18 ani):

Adolescența, care cuprinde intervalul de vârstă de la 12 la 18 ani. Aceasta este o perioadă de tranziție semnificativă între copilărie și vârsta adultă. Fiind marcată de numeroase schimbări fizice, emoționale, sociale și cognitive. Iată câteva aspecte cheie ale acestei etape:

Schimbări fizice și pubertate:

Adolescența este caracterizată de modificări semnificative în corpul adolescentului, deoarece aceștia intră în pubertate. Aceste schimbări includ creșterea în înălțime, dezvoltarea caracteristicilor sexuale secundare (cum ar fi creșterea sânilor la fete sau creșterea părului facial la băieți), schimbări hormonale și dezvoltarea sistemului reproducător.

Explorarea și stabilirea identității:

Adolescenții încep să își exploreze identitatea personală și să își definească valorile, credințele și interesele lor unice. Această căutare poate include experimentarea cu diferite identități sociale, grupuri de apartenență și stiluri de viață, în timp ce își formează o înțelegere mai profundă a cine sunt ei cu adevărat.

Relațiile sociale și prieteniile:

Adolescența este o perioadă în care relațiile sociale devin din ce în ce mai importante. Adolescenții își extind cercul de prieteni și dezvoltă relații strânse cu colegii de școală, prietenii din afara școlii și, în unele cazuri, cu partenerii romantici. Aceste relații joacă un rol crucial în dezvoltarea identității și a stimei de sine.

Rezistența față de autoritate:

Pe măsură ce își dezvoltă identitatea și independența, adolescenții pot începe să se opună sau să conteste autoritatea părinților și altor figuri de autoritate. Aceasta este o manifestare a dorinței lor de a-și asuma controlul asupra propriilor vieți și de a-și exprima independența.

Căutarea de senzații și asumarea riscurilor:

Adolescența este adesea asociată cu căutarea de senzații și experimentarea cu comportamente riscante. Acestea pot include consumul de alcool și droguri, implicarea în comportamente sexuale precoce sau neprotejate, conducerea imprudentă și alte comportamente cu potențial de risc.

Dezvoltarea abilităților de luare a deciziilor și rezolvare a problemelor:

În timpul adolescenței, tinerii își dezvoltă abilități cognitive mai avansate, inclusiv abilități de gândire abstractă, luare a deciziilor și rezolvare a problemelor. Aceste abilități sunt cruciale pentru navigarea lor prin provocările și alegerile din viață.

Stres și sănătate mentală:

Adolescența poate fi o perioadă de stres și presiune emoțională, pe măsură ce tinerii se confruntă cu cerințele școlare, presiunea socială și schimbările fizice și emoționale. Problemele legate de imaginea corpului, anxietatea, depresia și alte tulburări de sănătate mentală pot fi mai prevalente în această perioadă.

Acestea sunt câteva aspecte cheie ale adolescenței și a procesului complex de dezvoltare care are loc în această perioadă. Este important ca adolescenții să primească sprijin și îndrumare adecvată din partea adulților pentru a naviga cu succes această perioadă de tranziție.

Tineretea timpurie (18 – 40 ani):

Stadiul tineretii timpurii, uneori numit și adolescența târzie sau adultescența timpurie, cuprinde vârsta de aproximativ 18 până la 40 de ani și este o perioadă distinctă în dezvoltarea umană. Acesta reprezintă o tranziție între adolescență și maturitatea tânără și este marcat de o serie de schimbări semnificative în multiple aspecte ale vieții. Iată câteva aspecte cheie ale stadiului tineretii timpurii:

Educație și carieră:

În această perioadă, mulți tineri își continuă educația la nivel universitar sau se angajează în formare profesională sau în începerea carierei lor. Este o etapă în care se iau decizii importante legate de educație și carieră, iar mulți tineri încep să își contureze viitorul lor profesional.

Explorarea identității și stabilirea obiectivelor de viață:

Tinerii încep să își exploreze și să își definească identitatea personală într-un mod mai profund. Ei își examinează valorile, interesele și pasiunile și își stabilesc obiective de viață pe termen lung. Acesta este un proces de auto-descoperire și auto-actualizare care poate dura ani de zile.

Relații interpersonale și intimitate:

În timpul tineretii timpurii, mulți tineri își încep primele relații romantice serioase și încep să exploreze intimitatea emoțională și fizică. Aceasta poate fi o perioadă de explorare a identității sexuale și de stabilire a relațiilor de lungă durată.

Independența și responsabilitatea:

Tinerii încep să își asume un grad mai mare de independență și responsabilitate în viața lor. Ei pot începe să locuiască singuri sau să își asume responsabilități financiare și administrative într-un mod mai serios.

Explorarea și aventura:

Tinerii adesea își încep călătoria de a explora lumea și de a-și îndeplini visurile și aspirațiile. Ei pot călători, să încerce noi activități și experiențe, și să se angajeze în aventuri care îi ajută să își lărgească orizonturile și să își dezvolte perspectivele.

Mijlocul vieții (40 – 65 de ani):

Conform teoriei lui Erik Erikson, stadiul mijlocului vieții este denumit „Generativitate vs. Stagnare” și este a șaptea etapă din cele opt etape ale dezvoltării psihosociale. Acest stadiu se desfășoară în jurul vârstei de 40-65 de ani și este caracterizat de o serie de provocări și conflicte legate de modul în care adulții își percep și își trăiesc viața. Iată mai multe detalii despre acest stadiu în cadrul teoriei lui Erikson:

Generativitate:

Generativitatea este conceptul central al acestui stadiu și se referă la dorința și capacitatea de a contribui la generațiile viitoare. Adulții își pot exprima generativitatea prin creșterea și îngrijirea copiilor lor, implicarea în comunitate și voluntariat, oferirea de sprijin și îndrumare altor persoane sau prin contribuții creative și profesionale care au un impact pozitiv asupra altora.

Stagnare:

Stagnarea este opusul generativității și poate apărea atunci când adulții se simt blocați sau nemulțumiți de direcția vieții lor. Stagnarea poate fi caracterizată de lipsa de implicare activă în viața comunității, lipsa de satisfacție în carieră sau relații, sau sentimentul că viața lor nu are un scop sau o direcție clară.

Cercetarea identității:

În acest stadiu, adulții pot să reflecteze asupra alegerilor și deciziilor pe care le-au făcut în trecut și să își evalueze în mod critic realizările și eșecurile lor. Ei pot căuta o mai mare coerență și înțelegere a propriei lor identități și a locului lor în lume.

Relații interpersonale:

Stadiul mijlocului vieții poate fi, de asemenea, marcat de schimbări și reevaluări în relațiile interpersonale. Adulții pot să-și pună întrebări despre relațiile lor de cuplu, despre prietenii lor și despre legăturile lor cu familia extinsă. Ei pot căuta relații mai profunde și mai autentice și pot să-și reconfigureze prioritățile în ceea ce privește relațiile lor interpersonale.

Bucuria și satisfacția:

Pentru cei care trec cu succes de acest stadiu, generativitatea poate aduce un sentiment profund de bucurie și satisfacție. Adulții pot experimenta sentimente de împlinire și realizare prin contribuțiile lor la alții și prin dezvoltarea unui sentiment de scop și sens în viață.

Depășirea crizelor:

Trecerea cu succes prin acest stadiu implică abordarea și depășirea crizelor și conflictelor care pot apărea. Adulții trebuie să se confrunte cu întrebări importante legate de sensul și direcția vieții lor și să găsească modalități de a-și exprima generativitatea și de a evita stagnarea.

Bătrânețea (peste 65 de ani):

Conform teoriei lui Erik Erikson, ultimul stadiu al dezvoltării psihosociale este „Integritatea Eului vs. Disperarea”. Acest stadiu este asociat cu bătrânețea și se desfășoară în jurul vârstei de 65 de ani și mai mult. În această etapă, oamenii reflectă asupra vieții lor și se confruntă cu o serie de provocări legate de regretele și realizările lor. Iată mai multe detalii despre acest stadiu conform teoriei lui Erikson:

Integritatea Eului:

Persoanele care trăiesc această etapă cu integritate sunt capabile să privească înapoi la viața lor cu un sentiment de satisfacție și împlinire. Ei își acceptă trecutul, cu toate succesele și eșecurile sale, și își găsesc pacea și înțelegerea în ceea ce au realizat. Aceștia pot simți o conexiune profundă cu ceilalți și o înțelegere mai profundă a sensului și scopului vieții lor.

Disperarea:

Pe de altă parte, persoanele care se confruntă cu disperarea în acest stadiu pot simți un sentiment de regrete și neîmplinire. Ei pot să se simtă neliniștiți sau anxioși în legătură cu ceea ce au realizat în viață sau să aibă sentimente de amărăciune și resentimente. Disperarea poate fi amplificată de sentimentul de izolare sau de pierdere a autonomiei și independenței.

Reflecția asupra vieții:

În timpul acestei etape, oamenii trec printr-un proces de reflecție asupra vieții lor. Dar și asupra modului în care și-au trăit această viață. Ei își examinează relațiile, carierele, familia și realizările personale. Aceștia încearcă să-și găsească un sens mai profund în ceea ce au experimentat și învățat de-a lungul anilor.

Acceptarea mortalității:

Bătrânii trec adesea printr-un proces de conștientizare și acceptare a propriei lor mortalități în această etapă. Ei devin mai conștienți de fragilitatea vieții. Astfel, încep să se pregătească pentru moarte și pentru trecerea în lumea de dincolo. Această conștientizare poate contribui la dezvoltarea unei perspective mai înțelepte și mai înțelegătoare asupra vieții.

Transmiterea moștenirii:

În timp ce reflectă asupra vieții lor, bătrânii pot căuta modalități de a-și transmite învățămintele și experiențele lor urmașilor lor și altora. Ei pot simți o nevoie puternică de a lăsa o moștenire și o amprentă asupra lumii, fie prin cuvinte și înțelepciune, fie prin acțiuni și contribuții concrete.

În concluzie, stadiul bătrâneții conform teoriei lui Erikson este o perioadă de reflecție profundă și de reconciliere cu viața trăită. Este o etapă importantă în dezvoltarea psihosocială a individului. Ea poate fi marcată de o serie de emoții și experiențe complexe, de la satisfacție și înțelegere la regrete și neîmpliniri.

Cum putem construi o relație armonioasă între părinți și adolescenți?

Construirea unei relații armonioase între părinți și adolescenți poate fi un proces complex. Chiar și așa, este esențială pentru bunăstarea și dezvoltarea sănătoasă a ambelor părți implicate. Un prim pas pentru a consolida o relație sănătoasă îl poate constitui comunicarea deschisă și sinceră. Este esențial să se creeze un mediu în care adolescenții să se simtă liberi. Aceștia trebuie să își exprime gândurile, sentimentele și preocupările fără frică de judecată sau critici. Părinții ar trebui să asculte activ și să manifeste empatie, iar adolescenții să învețe să comunice în mod respectuos și să-și exprime nevoile într-un mod clar.

Respectul reciproc este fundamentul unei relații sănătoase între părinți și adolescenți. Părinții ar trebui să respecte nevoile, opiniile și spațiul personal al adolescenților. Adolescenții ar trebui să respecte autoritatea și experiența părinților. În plus, este important ca atât părinții, cât și adolescenții să evite jignirile sau criticile și să se concentreze pe comunicarea respectuoasă și constructivă.

Înțelegerea perioadei prin care adolescenții trec

Pubertatea reprezintă una dintre cele mai semnificative experiențe din viața adolescenților și constituie o parte esențială a acestei perioade. Această etapă nu este doar despre schimbările fizice și sexuale, ci și despre modificările cognitive și emoționale. Este crucial să fim empatici și să înțelegem că adolescența este marcată de o gamă largă de emoții. Adolescenții deseori se simt neînțeleși. Pentru a-i înțelege mai bine, este esențial ca ei să simtă că sentimentele și gândurile lor sunt validate. Mai ales de către părinți. Aceștia nu ar trebui să îi judece sau să critice ceea ce simt sau gândesc, chiar dacă uneori nu sunt de acord cu comportamentele lor.

Furia, confuzia, gelozia, atitudinile de nonconformitate, antipatia față de părinți sau persoanele în vârstă și nevoia mare de intimitate sunt doar câteva exemple de emoții și sentimente pe care adolescenții le experimentează. Comportamentele deviante pot apărea ca o reacție la incapacitatea de a gestiona adecvat intensitatea acestor emoții. Acestea pot agrava problemele comune cu care se confruntă adolescenții.

Concluzii

În concluzie, perioada adolescenței este o perioadă de explorare prin care tinerii își conturează pașii. În calitate de părinți, frați mai mari sau îngrijitori , trebuie să îi înțelegem și să îi susținem, deoarece, poate nu cu mult timp în urmă am fost și noi adolescenți. Unii dintre noi poate că au primit suținerea de care am avut nevoie, alții poate că nu. Important este să fim empatici. Să înțelegem că adolescența este și ea o etapă trecătoare în această călătorie minunată pe care o numim viață.

Bibliografie:

Weiland, S. (1993). Erik Erikson: Ages, stages, and stories. Generations: Journal of the American Society on Aging, 17(2), 17-22.

Strang, R. (1957). The adolescent views himself: A psychology of adolescence.