Cum să comunici asertiv

Comunicarea asertivă – Arta de a-ți cere drepturile

Interacționăm frecvent cu alți oameni, iar asta poate fi o sursă de stare de bine, sau o sursă de stres. Interacționând atât de mult cu oamenii, vor apărea situații în care nu vom avea aceeași părere sau aceleași dorințe, suntem nedreptățiți, nu suntem pe aceeași lungime de undă etc. Este important modul în care gestionăm astfel de situații. Iar comunicarea asertivă ne ajută să facem asta.

‍

Cum reacționăm când suntem nedreptățiți?

Atunci când considerăm că ni s-a făcut o nedreptate. Sau când ne dorim altceva decât ce își dorește persoana din fața noastră. Cum reacționăm?

Cum reacționăm când avem o părere diferită de celălalt?

În fiecare din aceste situații, noi avem diverse posibilități de a răspunde. Putem reacționa agresiv, impunându-ne punctul de vedere, ridicând tonul, neținând cont de celălalt; putem reacționa pasiv, deci nu ne spunem cuvântul, nu ne cerem un drept pe care știm că îl avem, „suferim în tăcere”; sau putem reacționa asertiv: ne comportăm asertiv atunci când ne spunem părerea într-un mod ferm și clar, fără a-l ataca pe celălalt – atunci când ne cunoaștem și ne respectăm atât drepturile noastre, cât și ale celorlalți.

A fi asertiv înseamnă să înțelegem că atât dorințele noastre, cât și ale celorlalți, contează în aceeași măsură, să avem curajul să ne exprimăm liber și deschis și să ne respectăm atât pe noi, cât și pe cei din jur.

De unde provine asertivitatea?

Abilitatea de a comunica asertiv se creează pe parcursul dezvoltării noastre, fiind influențată de experiențele pe care le trăim, de modelele pe care le avem (de la părinți, la prieteni, profesori, social media etc.) și mai ales de credințele noastre, credințe pe care le formăm pe baza experiențelor trăite. Evenimentele repetate din viață, alături de oameni relevanți (ex. părinți, profesori), ne învață dacă noi merităm, putem, avem dreptul etc.

Poate am ajuns să credem că avem mai puține drepturi decât alții, ne e frică să nu fim respinși, considerăm că nu avem nimic important de spus sau că ideile noastre sunt proaste. Având această credință, ne vom manifesta pasiv în situațiile care pot fi neplăcute sau provocatoare (ex. cererea unei măriri de salariu). Apoi mergem mai departe cu regretul că nu obținem ceea ce ne dorim, că nu trăim autentic, acumulând frustrări și neîmpliniri.

Partea bună este că atât credințele, cât și comportamentul, pot fi schimbate. Putem ajunge să credem că merităm și putem învăța să ne spunem cuvântul, atunci când situația o cere.

Ce drepturi avem?

Cu toții avem niște drepturi de baza, care ne oferă demnitate, că indivizi. Uneori nici nu conștientizăm că avem drepturi, sau credem că a dori să ne fie respectate aceste drepturi, e un lucru prea mare pe care îl cerem. Prin faptul că nu acceptăm că aceste drepturi să ne fie violate, nu suntem egoiști, ci ne menținem respectul de sine. A fi conștienți de drepturile noastre, în același timp respectându-le și pe ale celorlalți, creează fundația pentru comunicarea asertivă.

Carta drepturilor afirmării de sine:

1.    Am dreptul să mă respect pe mine însumi – ceea ce fac și ceea ce sunt.

2. Am dreptul să îmi respect propriile nevoi și dorințe (care sunt separate de ceea ce se așteaptă de la noi, din rolul de: mama, fiica, colegă, iubita etc.).

3.   Am dreptul să pot spune clar ceea ce EU simt și gândesc. Spre exemplu, „EU mă simt inconfortabil cu ceea ce ai spus despre mine”.

4.  Am dreptul să îmi dau voie să greșesc (a recunoaște că e normal să greșim uneori).

5. Am dreptul să mă răzgândesc.

6.  Am dreptul să spun „Nu știu”.

7.  Am dreptul să spun „Nu înțeleg”.

8. Am dreptul să spun „Nu” fără să mă simt vinovat(a).

9. Am dreptul să cer ceea ce îmi doresc (mai degrabă decât să sper că ceilalți să observe ceea ce îmi doresc).

10.  Am dreptul să recunosc că nu sunt responsabil(a) pentru comportamentul celorlalți adulți.

11.  Am dreptul să mă bucur de propriul succes (adică să fiu mulțumit cu ceea ce am făcut și să împart această bucurie și cu alții).

12.  Am dreptul să cer timp de gândire (spre exemplu:  „Am nevoie de timp să mă gândesc la asta” sau „Îți voi răspunde curând/mâine”).

13.  Am dreptul să nu ofer explicatii sau motivații ale comportamentului meu.

14.  Am dreptul să nu fiu responsabil(a) de găsirea unor soluții pentru problemele altora.

15.  Am dreptul să iau singur(a) decizii.

În momentul de față, în ce măsură crezi fiecare din aceste reguli/drepturi și în ce măsură le pui în practică?

‍

Bibliografie:

Williams, C. (2000). Being assertive. Dr CJ Williams and University of Leeds Innovations Ltd (ULIS).

Depreter.ro