Autismul reprezintă o tulburare complexă a dezvoltării, care afectează în mod semnificativ comunicarea, interacțiunea socială și comportamentul. Conceptul a evoluat de-a lungul timpului, de la primele observații ale lui Bleuler până la definițiile contemporane ce pun accentul pe anomalii în sfera socială, comunicativă și imaginația afectată.
Originea și evoluția conceptuală a autismului
În primele cercetări psihiatrice, specialiști precum Eugen Bleuler descriau autismul ca „detașarea de realitate, asociată cu o predominanță relativă sau absolută a vieții interioare”. Această interpretare evidențiază tendința de retragere internă, o trăsătură pe care unii au asociat-o cu răspunsul la frustrări intense sau cu relații familiale disfuncționale, în special în cazul copiilor. Odată cu timpul, însă, s-a clarificat că autismul nu este rezultatul problemelor emoționale sau al unui mediu ostil, ci al unei disfuncții fizice la nivelul creierului, cu o componentă genetică puternică.
Etimologic, termenul „autism” derivă din grecescul autos („pentru sine însuși”) și a fost introdus în psihiatrie în 1911 de Bleuler, în lucrarea sa dedicată schizofreniei. În timp, autismul a fost recunoscut ca o tulburare gravă a dezvoltării care apare în primii doi ani de viață, afectând limbajul, jocul, cogniția, dezvoltarea socială și abilitatea de adaptare. Copiii cu autism manifestă dificultăți majore în a înțelege și a răspunde la comunicarea verbală sau nonverbală, fiind adesea izolați față de mediul înconjurător.
Diferența dintre autism și alte tulburări de dezvoltare
În cadrul grupului de tulburări pervazive de dezvoltare, autismul se distinge prin natura sa globală, în care apar deficiențe și abilități specifice ce variază de la un individ la altul.
Tulburarea este recunoscută ca precoce, apărând înaintea vârstei de trei ani, și se caracterizează prin:
Interacțiune socială atipică: lipsa de răspuns reciproc în relațiile sociale și absența empatiei.
Comunicare deficitară: dificultăți majore în exprimare și înțelegerea limbajului, atât verbal, cât și nonverbal.
Comportamente repetitive: menținerea unui mediu constant, preferința pentru rutine și manifestarea unor acțiuni stereotipe.
Autismul infantil
Conceptul de „autism infantil” a fost propus pentru prima dată de Leo Kanner în 1943, în momentul în care a descris un grup de copii cu deficite pronunțate de vorbire, dificultăți majore în relațiile sociale și comportamente repetitive. Acesta a observat că aveau unele caracteristici comune, precum:
Adaptare fizică: Copiii au dificultăți în a adopta o poziție normală când sunt ținuți în brațe; lipsa zâmbetului ca răspuns la expresiile faciale ale mamei și absența mișcărilor anticipatorii în primele luni de viață.
Comunicare: Apar întârzieri semnificative în dezvoltarea limbajului și o comunicare verbală deficitară.
Memorare mecanică: Se remarcă o accentuare a memorării mecanice, dar o dificultate în procesarea și folosirea conceptelor abstracte.
Repetitivitate: Repetarea prelungită a anumitor mișcări, apariția târzie a manifestărilor ecolalice și dezvoltarea unor comportamente ritualice în activitățile cotidiene (alimentare, îmbrăcat).
Reacții la mediu: Răspunsuri bizare la schimbările din mediul ambient, memorie remarcabilă pentru aranjamente spațiale și o nevoie acută de simetrie, care pot declanșa crize de panică în cazul modificărilor de rutină.
Stimuli senzoriali: Răspunsuri paradoxale la lumină, zgomot și durere, și reacții emoționale exagerate, adesea inadecvate.
De exemplu: frica nejustificată de sunete familiare sau lipsa de frică față de pericole reale.
Diagnosticul de autism infantil reprezintă o incapacitate a copilului de a stabili raporturi normale cu membrii anturajului, evidențiind următoarele aspecte:
1. Incapacitatea profundă de a dezvolta relații sociale cu părinții sau adulții.
2. Prezența tulburărilor de limbaj – manifestată prin mutitate, ecolalie și alte deviații în dezvoltarea limbajului.
3. Rezistența la stimulii externi.
4. Dificultatea de a învăța prin imitație.
5. Manifestarea unor comportamente ritualice, stereotipe și obsesive.
Clasificări și manifestări clinice
1. Dificultăți de limbaj și comunicare:
Lipsa răspunsului la comenzile verbale și apelul pe nume.
Întârzierea dezvoltării vorbirii, pronunție defectuoasă și ecolalii – repetarea sau modificarea sunetelor în cuvinte.
Utilizarea unui vocabular redus, caracterizat prin vorbire economicoasă, lipsită de intonație.
2. Discontinuitatea în dezvoltare și învățare:
Manifestarea unor abilități cognitive inegale, cum ar fi dificultatea de a număra în contrast cu performanțe bune la înmulțire.
Interesul disproporționat pentru anumite informații, în detrimentul altora.
3. Deficiențe perceptive și relaționale:
Varietatea comportamentelor, de la agitație constantă la inhibiție accentuată.
Atitudini contradictorii față de mediul înconjurător: unii copii sunt atrași de atingerea obiectelor, în timp ce alții manifestă repulsie.
Fascinații intense pentru anumite obiecte cu proprietăți specifice (de exemplu, obiecte strălucitoare) și ignorarea altor stimuli.
4. Tulburări acționale și comportamentale:
Comportamente atipice, ce includ automutilarea, autodistrugerea sau autostimularea manifestată prin:
5. Kinestezică: legănat înainte și înapoi, frecarea urechii.
6. Tactilă: lovirea coapsei, zgârieturi repetate.
7. Auditivă: plescăit continuu sau emiterea unor sunete neîntrerupte.
8. Vizuală: învârtirea obiectelor sau focalizarea repetată pe anumite detalii.
9. Acțiuni stereotipe precum rotația brațelor, mersul pe vârfuri sau alte mișcări repetitive.
10. Disfuncționalități ale proceselor și funcțiilor psihice: La nivel afectiv-motivațional, se remarcă o lipsă de interes pentru contactele sociale și o conduită adesea infantilă, manifestată prin izolare și relații sporadice cu cei din jur. În planul gândirii, dificultățile se aseamănă cu cele întâlnite în deficitul mintal sever, unde învățarea se bazează mai mult pe memorare mecanică decât pe înțelegere.
Limbajul și comunicarea:
În rândul copiilor, dificultățile de comunicare se observă încă din copilărie. Semnele tipice includ:
- Lipsa răspunsului la comenzi verbale sau la numele copilului.
- Întârzierea apariției vorbirii, urmată de o pierdere ulterioară a cuvintelor dobândite.
- Ecolalia – repetarea integrală a frazelor fără analiză semantică.
- Utilizarea unui limbaj sumar, fără intonații expresive, care face dificilă comunicarea eficientă.
Dezvoltarea și învățarea:
Autismul se manifestă printr-o discontinuitate în procesul de învățare: copilul poate avea dificultăți majore în anumite domenii (ex. învățarea literelor) și performanțe remarcabile în altele (ex. recunoașterea numerelor).
Acest dezechilibru evidențiază o orientare selectivă spre acumularea unor informații, în detrimentul dezvoltării altor abilități.
Percepția și relaționarea în autism:
Deficiențele perceptive variază foarte mult:
Unii copii manifestă agitație constantă, în timp ce alții par inhibați și dezinteresați de mediul înconjurător.Se pot observa comportamente precum atingerea obsesivă sau, dimpotrivă, respingerea contactului tactil. Există cazuri în care atracția față de anumite obiecte (de exemplu, materiale strălucitoare) este extrem de intensă, în timp ce alți stimuli sunt complet ignorați.
Tulburările comportamentale includ o gamă variată de manifestări în autism:
Comportamente de automutilare sau autodistrugere, însoțite de mișcări repetitive (ex. balansări ritmice, rotații ale corpului, mișcări repetitive ale degetelor).
Autostimularea se poate exprima prin legănatul corpului, frecarea urechilor sau emiterea unor sunete continue.
De asemenea, se remarcă un tipar de comportamente stereotipe – cum ar fi mersul pe vârfuri sau repetiția acțiunilor simple (deschiderea și închiderea ușilor, manipularea constantă a obiectelor).
Funcțiile psihice și cognitive:
Disfuncționalitatea în cadrul proceselor psihice se traduce printr-o lipsă de interes pentru relațiile interpersonale și o imaturitate afectivă ce se manifestă prin izolare și dificultăți în exprimarea emoțiilor. În planul cognitiv, copiii tind să se bazeze pe o memorie mecanică excelentă, însă au dificultăți majore în clasificarea și organizarea informațiilor, aspect esențial pentru dezvoltarea conceptuală.
Tulburări senzoriale:
Modularea informațiilor senzoriale este frecvent afectată, rezultând oscilații între suprastimulare intensă și inhibiție profundă. Pentru a minimiza interferențele, sarcinile vizuale sau auditive sunt adesea prezentate într-un mediu neutru, lipsit de alți stimuli.
Probleme de percepție:
Copiii pot avea dificultăți în a recunoaște obiectele sau fețele, folosind în schimb privirea periferică și manifestând strategii compensatorii (de exemplu, gesturi repetitive pentru a atrage atenția).
Deficit intelectual: Studiile indică faptul că un procent semnificativ de copii autiști prezintă un coeficient de inteligență scăzut, deși există și cazuri cu performanțe normale sau chiar excepționale, în special la probele de performanță, comparativ cu cele verbale.
Deficit de atenție: Interesul restrâns pentru anumite activități și dificultatea de a menține concentrarea explică, parțial, problemele de atenție observate la acești copii. Lipsa unei reactivități motivaționale tipice contribuie la această situație, împreună cu dificultatea de a înțelege noțiunea de timp și succesiunea evenimentelor.
Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale (DSM-5) reprezintă un instrument foarte important pentru stabilirea diagnosticului, integrând nu doar simptomele clinice, ci și informații despre eventualele tulburări de personalitate, retard intelectual, condiții medicale generale și stresori psiho-sociali.
Diagnosticul conform DSM-5 se bazează pe două domenii principale, cu următoarele cerințe:
A. Deficite persistente în comunicarea și interacțiunea socială
Aceste deficite se manifestă în diverse contexte, în prezent sau în istorie, și includ:
Reciprocitate socio-emoțională:
De la o abordare socială atipică și dificultăți în menținerea unei conversații normale, la o împărtășire redusă a intereselor și emoțiilor sau eșecul de a iniția și răspunde la interacțiunile sociale.
Comunicare nonverbală afectată:
Se poate observa o integrare deficitară a limbajului verbal și nonverbal, cu anomalii evidente în contactul vizual, limbajul corpului și utilizarea gesturilor. În unele cazuri, absența completă a expresiilor faciale caracteristice comunicării nonverbale este notabilă.
Dificultăți în dezvoltarea și menținerea relațiilor:
Acestea variază de la probleme de adaptare comportamentală în contexte sociale diverse, la dificultăți în participarea la jocuri imaginative sau în stabilirea prieteniilor, manifestându-se ca o lipsă de interes față de cei din jur.
B. Modele de comportament, interese și activități restrictive și repetitive
Cel puțin două dintre următoarele manifestări trebuie să fie prezente, fie în prezent, fie în istoric:
Mișcări sau comportamente repetitive:
Acestea includ mișcări motorii stereotipe (de exemplu, fluturarea mâinilor sau alinierea jucăriilor), utilizarea repetitivă a anumitor obiecte sau repetiții verbale (echolalie sau expresii idiosincratice).
Aderență inflexibilă la rutină:
Copiii pot manifesta stres extrem la mici schimbări, întâmpinând dificultăți în tranziții sau prezentând ritualuri verbale și nonverbale rigide, cum ar fi insistența de a urma aceeași rută zilnic sau de a mânca același tip de mâncare.
Interese restrânse și fixate:
Acestea se manifestă printr-o preocupare intensă pentru anumite obiecte sau subiecte, care devin de o importanță excesivă din punct de vedere al intensității sau focalizării.
Reactivitate atipică la stimuli senzoriali:
Se poate observa fie o hiperreactivitate, fie o hiporeactivitate la integrarea informațiilor senzoriale. Exemplele includ o aparentă indiferență la durere sau temperatură, reacții adverse la anumite sunete, texturi, mirosuri sau atingerea obiectelor, precum și fascinația vizuală pentru lumini sau mișcare.
C. Debutul în perioada timpurie de dezvoltare
Simptomele trebuie să fie prezente încă din copilărie, chiar dacă se pot manifesta complet doar atunci când cerințele sociale devin mai complexe sau pot fi parțial compensate prin strategii învățate ulterior.
D. Impactul semnificativ asupra funcționării
Deficitele descrise trebuie să ducă la o deteriorare clinic semnificativă în domeniile social, profesional sau în alte zone esențiale ale vieții cotidiene.
E. Excluderea altor cauze
Tulburările din spectrul autist nu pot fi explicate mai bine prin prezența unei deficiențe intelectuale sau a unei întârzieri globale de dezvoltare. Deși aceste condiții pot coexista, nivelul de comunicare socială al persoanei trebuie să fie sub așteptările generale pentru nivelul său de dezvoltare.
Specificații și procedura de diagnosticare a autismului:
Diagnosticarea TSA se poate asocia cu alte condiții:
Poate fi prezentă cu sau fără întârziere intelectuală și/sau în dezvoltarea limbajului. Poate fi asociată cu anumite condiții medicale, genetice sau factori de mediu, precum și cu alte tulburări mentale sau de neurodezvoltare.
Specialiștii noștri îți sunt alături
Obține sprijin specializat. Programează o ședință de terapie online cu
psihoterapeuți acreditați!
Programează-te!Prevalență
În ultimii ani, datele privind frecvența autismului în SUA și în alte state estimează că acesta afectează aproximativ 1% din populație, cu estimări similare atât la copii, cât și la adulți. Rămâne încă neclar dacă frecvența crescută reflectă o extindere a criteriilor de diagnosticare ale DSM-IV, care includea și cazurile sub prag, creșterea gradului de conștientizare, diferențe metodologice de studiere sau chiar o reală creștere a frecvenței TSA.
Centrul de Control al Bolilor din SUA, în anul 2008, a afirmat că aproximativ 1 copil din 88 era diagnosticat cu TSA – tulburarea de dezvoltare cu cea mai rapidă creștere a prevalenței, de 3–4 ori mai frecventă la băieți. După datele din ianuarie 2010, 1% (1 din 110 copii, dintre care 1 din 70 băieți) avea TSA.
S-a raportat o creștere de 57% între 2002 și 2006 și de 600% în ultimii 20 de ani, în special pentru TSA cu IQ normal.
Datele mai noi furnizate la 27 martie 2014 de către CDC indică o prevalență de 1 caz din 68 de copii (1 din 42 de băieți și 1 din 189 fete) cu TSA.
Dezvoltare
Vârsta și modul de debut trebuie, de asemenea, notate pentru tulburarea din spectrul autist.
Simptomele sunt de obicei recunoscute în al doilea an de viață (12–24 luni), însă pot fi observate mai devreme de 12 luni în cazurile în care întârzierile de dezvoltare sunt severe sau nu mai târziu de 24 luni atunci când simptomele sunt subtile.
Descrierea debutului poate include informații despre întârzierile timpurii în dezvoltare sau despre pierderea abilităților sociale și de limbaj.
Factori de risc și prognostic
Factorii de prognostic cei mai stabili pentru un diagnostic de tulburare din spectrul autist includ prezența sau absența deficienței intelectuale asociate cu tulburări de limbaj (de exemplu, un limbaj funcțional până la vârsta de 5 ani reprezintă un semn de prognostic bun) și alte probleme suplimentare de sănătate mintală.
Mediu. O varietate de factori de risc nespecifici, cum ar fi vârsta înaintată a părinților, greutatea mică la naștere sau expunerea fătului la valproat, pot contribui la riscul de autism.
Genetic și fiziologic. Estimările de eredirabilitate pentru tulburarea din spectrul autist au variat de la 37% până la 90%, bazându-se pe ratele de concordanță la gemeni.
În prezent, nu mai puțin de 15% din cazurile de TSA par să fie asociate cu o mutație genetică cunoscută. Cu toate acestea, chiar și atunci când o tulburare din spectrul autist este asociată cu o mutație, se impune o analiză detaliată a contribuțiilor genetice și fiziologice la manifestarea clinică.
Probleme de diagnostic legate de gen
Tulburarea din spectrul autist (TSA) este diagnosticată de patru ori mai frecvent la băieți decât la fete. În studiile clinice, femeile au tendința de a prezenta și de a arăta deficiențe intelectuale, ceea ce sugerează că fetele fără retard intelectual sau tulburări de limbaj pot rămâne neidentificate, datorită manifestărilor subtile ale dificultăților de comunicare socială.
Diagnostic diferențial
Sindromul Rett.
În timpul fazei regresive a Sindromului Rett (de obicei între 1 și 4 ani), perturbările în interacțiunea socială pot fi observate, astfel încât un număr semnificativ de fete afectate pot îndeplini criteriile diagnostice pentru TSA. Totuși, după această perioadă, majoritatea persoanelor cu Sindrom Rett își îmbunătățesc abilitățile de comunicare socială, iar caracteristicile specifice autismului nu mai reprezintă o problemă majoră. Prin urmare, TSA trebuie luată în considerare doar atunci când toate criteriile de diagnostic sunt îndeplinite.
Mutismul electiv.
În cazul mutismului electiv, dezvoltarea timpurie nu este de obicei afectată. Copilul afectat prezintă, de regulă, abilități de comunicare adecvate în anumite contexte și situații. Chiar dacă copilul este mut în anumite medii, reciprocitatea socială nu este afectată, iar comportamentele repetitive tipice TSA nu sunt prezente.
Tulburarea de limbaj și comunicare socială
Anumite forme de tulburare a limbajului pot genera probleme de comunicare și dificultăți sociale secundare. Totuși, aceste tulburări nu sunt, în general, asociate cu anomalii în comunicarea nonverbală sau cu prezența modelelor restrictive și repetitive de comportament, interese sau activități.
Deficiența de intelect (tulburarea de dezvoltare intelectuală).
Diferentierea dintre deficiența de intelect fără TSA și TSA la copiii foarte mici poate fi dificilă. Persoanele cu retard intelectual care nu și-au dezvoltat abilități de limbaj sau simbolice prezintă adesea comportamente repetitive, complicând diagnosticul diferențial. Un diagnostic de TSA la un individ cu retard intelectual este indicat atunci când comunicarea socială și interacțiunea sunt afectate semnificativ, în raport cu nivelul de dezvoltare al abilităților nonverbale (de exemplu, abilități motorii fine sau rezolvarea problemelor nonverbale). În schimb, dacă nu există o discrepanță evidentă între competențele sociale, comunicative și cele intelectuale, deficiența de intelect este diagnosticul adecvat.
Tulburarea de mișcare stereotipă.
Stereotipurile motorii sunt caracteristice TSA, astfel încât nu este necesară un diagnostic separat de tulburare de mișcare stereotipă atunci când aceste comportamente repetitive se explică prin TSA. Cu toate acestea, dacă stereotipurile conduc la automutilare și devin obiectul principal al intervenției terapeutice, ambele diagnostice pot fi justificate.
ADHD.
Tulburările de atenție sunt frecvente la persoanele cu TSA, alături de manifestări de hiperactivitate. Diagnosticul de deficit de atenție/tulburare de hiperactivitate (ADHD) trebuie considerat atunci când dificultățile atenționale sau de hiperactivitate depășesc nivelul tipic pentru indivizii cu o vârstă mentală comparabilă.
Schizofrenia.
Schizofrenia la copii se dezvoltă, de obicei, după o perioadă normală sau aproape normală de dezvoltare. O stare prodromală caracterizată prin interese atipice, convingeri și retragere socială ar putea fi confundată cu deficitele sociale din TSA. Totuși, halucinațiile și iluziile – trăsături definitorii ale schizofreniei – nu apar în TSA. Medicii trebuie să fie atenți la diferențierea celor două condiții, de exemplu, punând întrebări precum: „Ai auzit voci când nimeni nu era acolo?”
Comorbiditatea
TSA este frecvent asociată cu deficiență de intelect și tulburări de limbaj structurat (de exemplu, incapacitatea de a înțelege și construi propoziții corect gramaticale). Aproximativ 70% din persoanele cu TSA pot avea o tulburare psihică comorbidă, iar 40% pot prezenta două sau mai multe tulburări psihice concomitente. Atunci când sunt îndeplinite criteriile pentru ADHD, TSA și alte tulburări comorbide (precum tulburarea de dezvoltare a coordonării, tulburările de anxietate sau depresive) trebuie recunoscute simultan. La persoanele nonverbale sau cu deficiență de limbaj, modificările în somn sau alimentație, precum și creșterea comportamentelor provocatoare, ar trebui să declanșeze evaluări suplimentare pentru anxietate sau depresie. De asemenea, dificultățile specifice de învățare (cum ar fi cele de scriere și calcul matematic) sunt frecvente. Condițiile medicale asociate cu TSA, cum ar fi epilepsia, problemele de somn sau constipația, trebuie notate ca factori medicali, genetici sau de mediu. Tulburările privind aportul alimentar apar, de asemenea, destul de frecvent, iar preferințele alimentare extreme pot persista.
Manifestări clinice ale autismului
În TSA, manifestările clinice se grupează în trei categorii de deficite: interacțiune socială, limbaj utilizat pentru comunicarea socială și comportament.
Deficitul calitativ în interacțiunea socială
• Comportamente nonverbale: Există o deteriorare semnificativă a utilizării comportamentelor nonverbale (privirea directă, expresiile faciale, gesturile, postura) pentru a interacționa social.
• Relaționarea cu egalii: Persoana afectată nu se simte atrasă de ceilalți, nu inițiază jocuri și rareori se alătură grupurilor de copii, având un cerc social restrâns.
• Lipsa spontaneității: Nu există o dorință spontană de a împărtăși bucuriile sau interesele, iar emoțiile nu sunt exteriorizate clar.
• Necesitatea de validare: Persoana nu pare să aibă nevoie de mângâiere, laude sau apreciere pentru realizările sale.
• Reciprocitate emoțională: Lipsa schimbului emoțional și social este evidentă, iar dificultatea de a diferenția între persoanele străine și cele familiare poate fi asociată cu anxietate față de străini.
• Manifestări emoționale limitate: S-ar putea observa un repertoriu emoțional restrâns, dificultăți în înțelegerea modului în care ceilalți își exprimă sentimentele și, ocazional, temeri ciudate sau lipsa acestora în fața pericolelor.
• Expresii afective: Emoțiile sunt exprimate într-un mod atipic, iar dificultățile în reglarea emoțională și socială pot fi oscilante.
Deficitul calitativ de comunicare
• Limbajul expresiv: Se poate observa o întârziere sau absență completă a dezvoltării limbajului expresiv, fără utilizarea mijloacelor alternative de comunicare.
• Răspunsul la nume: Persoana poate să nu răspundă atunci când este strigată pe nume, lăsând impresia că nu aude sau nu se așteaptă la comunicare.
• Interacțiunea verbală: Deși poate avea un zâmbet discret sau o expresie prietenoasă, adesea lipsesc claritatea și adresabilitatea necesare unei comunicări eficiente. Persoanele care dezvoltă limbajul pot avea dificultăți semnificative în inițierea sau susținerea conversațiilor.
• Răspunsuri inadecvate: Răspunsurile la întrebări pot fi inadecvate, cu relatări de evenimente petrecute cu mult timp în urmă pe care persoana aparent nu le-a observat inițial. Pot apărea dificultăți semantice și alterări ale structurii gramaticale.
• Înțelegerea contextului: Umorul, ironia sau sensurile implicite ale cuvintelor sunt, de asemenea, greu de înțeles.
Deficitele de integrare senzorială
La aproximativ 90% dintre copiii diagnosticați cu autism se observă simptome de anomalii senzoriale. În DSM-5, s-a inclus criteriul „hipo- și hipersensibilitate senzorială”, care se manifestă diferit la diverse persoane din spectrul autist. De exemplu, unii copii pot fi foarte puțin sensibili la anumite sunete, stimuli vizuali sau tactili (hiposenzibili), în timp ce alții îi evită din cauza unei hipersensibilități accentuate. Astfel de comportamente pot contribui sau se pot suprapune cu alte caracteristici fundamentale ale autismului, împiedicând participarea eficientă la activitățile cotidiene.
Sisteme senzoriale și integrarea acestora
Integrarea senzorială reprezintă procesul prin care creierul primește informații de la toate simțurile, le separă, recunoaște și le combină cu experiențele anterioare pentru a răspunde adecvat la stimuli din mediu. Dezvoltarea acestei funcții începe încă din perioada fetală, pe măsură ce țesuturile și organele se formează și se maturizează. Abia în jurul lunii a patra a sarcinii, mama poate percepe primele deplasări active ale fătului, iar după naștere, dezvoltarea psihomotorie evoluează progresiv, în strânsă legătură cu maturizarea neuromotorie și cu experiențele educaționale.
Metoda care si-a dovedit utilitatea in tratamentul tulburarii de spectru autist: Terapia comportamentală sau ABA
În domeniul psihoterapiei, metoda ABA (Analiza Comportamentală Aplicată) a câștigat o importanță semnificativă. Dezvoltată în Statele Unite de Dr. Ivar Lovaas încă din anii ’70, metoda ABA este concepută pentru a modifica comportamentul copiilor cu autism printr-un program intensiv de învățare. Această metodă a avut rezultate remarcabile.
ABA este un program structurat de învățare care își propune să modifice sistematic comportamentele atipice, cu scopul final de a facilita integrarea socială a copilului. Programul se bazează pe obiective clar formulate și împărțite în sarcini mici, astfel încât evoluția să poată fi monitorizată constant. Întărirea comportamentală se realizează prin recompense, fie ele materiale sau sociale, iar programul este conceput pentru a fi aplicat pe parcursul întregii zile.
ABA se bazează pe observarea atentă a comportamentelor și pe aplicarea imediată a recompenselor pozitive atunci când răspunsurile sunt corecte. Scopul este identificarea factorilor declanșatori (triggeri) ai comportamentelor și analiza consecințelor care întăresc aceste reacții. În esență, ABA reprezintă știința comportamentului uman, aplicând principiile condiționării operante pentru a dezvolta noi comportamente, reducând în același timp cele nedorite.
Această metodă ajută copiii cu autism în:
• Creșterea comportamentelor dezirabile (de exemplu, îmbunătățirea comunicării);
• Predarea noilor abilități;
• Menținerea comportamentelor, contribuind la învățarea autocontrolului;
• Generalizarea abilităților dobândite;
• Reducerea factorilor de mediu perturbatori și a comportamentelor nedorite (agresivitate, autogresivitate, stereotipii, autostimulări).
Recomandări:
Autismul este o condiție complexă, iar pentru a-l înțelege mai bine, este important să ne informăm de la surse de încredere și să avem acces la informații corecte și la perspective diverse.
Filmele și cărțile pot fi resurse valoroase pentru a explora experiențele persoanelor cu autism și ale familiilor acestora.
Pentru a vă ajuta să înțelegeți mai multe despre autism, vă recomand următoarele:
Filme recomandate:
1. A Brilliant Young Mind / X+Y (2014)
2. Adam (2009)
3. Daniel Isn’t Talking
4. Life, Animated (2016)
5. Midwinter Night’s Dream / San zimske noći (2004)
6. Mozart and the Whale (2005)
7. Rain Man (1988)
8. Snow Cake (2006)
9. Temple Grandin (2010)
10. The Boy Who Could Fly (1986)
11. The Reason I Jump (2020)
12. The Story of Luke (2012)
Cărți recomandate:
1. Aspecte generale ale patologiei autiste – Oana Muraru
2. Autismul explicat părinților – Anca Dumitrescu
3. Băiatul care nu vorbea – Virginia Ironside
4. Copilul meu autist – Hilde De Clercq
5. Creierul social. Autism, neuroștiințe, terapie – Dr. Otilia Secară
6. Din capul meu – Sharon Draper
7. Let Me Hear Your Voice: A Family’s Triumph over Autism – Catherine Maurice
8. Look Me in the Eye – John Elder Robison
9. Mintea autistă – Temple Grandin
10. NeuroTribes: The Legacy of Autism and the Future of Neurodiversity – Steve Silberman
11. The Reason I Jump – Naoki Higashida
12. Thinking in Pictures – Temple Grandin
13. Uniquely Human: A Different Way of Seeing Autism – Barry M. Prizant
Indiferent dacă sunteți părinte, terapeut sau doar o persoană interesată să afle mai multe despre această condiție, aceste resurse vă pot oferi o mai bună înțelegere a autismului și a modului în care impactează viața.
Surse științifice:
• American Psychiatric Association (1994). Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, ed. 4 (DSM-IV), Washington.
• Asperger, H. (1944/1991). “Autistic psychopathy in childhood.” În U. Frith (Ed.), Autism and Asperger Syndrome, Cambridge University Press, Cambridge.
• Cooper, J.O., Heron, T., & Heward, W. (2013). Analiza aplicată a comportamentului, ediția a doua, Ed. Alpha MDN, București (traducere).
• Kanner, L. & Eisenberg, L. (1956). “Early Infantile Autism 1943-1955.” American Journal of Orthopsychiatry, 26, 55-65.
• King, R. & Noshpitz, J. (1991). “Infantile autism.” În King, R. & Noshpitz, J. (Eds.).
• Martin, G., & Pear, J. (2015). Behavior Modification, Ed. Taylor and Francis, New York.
• Popovici, D.V., & Racu, S. (2012). Recuperarea copiilor cu handicap, Ed. Tipografia Central.
