Ce sunt si cum ne afectează stilurile de atasament?

Ce sunt si cum ne afectează stilurile de atasament?
Hodis Cristina

Hodis Cristina

28 martie 2024

Ce sunt stilurile de atașament?

Stilurile de atașament se referă la modul în care o persoană interacționează cu o altă persoană, în cadrul unei relații. Primii cercetători care au pus bazele Teoriei atașamentului au

fost psihologul Mary Ainsworth și psihiatrul John Bowlby.

Conform teoriei atașamentului, stilurile de atașament se dezvoltă în copilărie, în primul ande viață, acestea fiind influențate de modul în care persoanele de referință (de cele mai multe

ori mama sau tata), răspund nevoilor emoționale ale copiilor.

În funcție de experiențele trăite cu persoanele semnificative, copiii internalizează anumite

reguli. Acestea reguli sau modele de lucru se referă la:

•      măsura în care celălalt este o sursă de siguranţă şi protecţie;

•      măsura în care propria persoană va beneficia de suportul şi protecţia celorlalţi, mai ales

a persoanei semnificative (dacă este “de iubit/lovable”).

Ataşamentul adult este modelat şi în urma experienţei de viaţă şi a primelor relaţii

romantice.

Care sunt stilurile de atașament și prin ce se caracterizează?

S-au identificat 4 stiluri de atașament: unul securizant și trei insecurizante: anxios, evitant și

dezorganizat.

1.      Atașamentul securizant

Este considerat ca fiind sănătos și persoanele cu acest stil de atașament prezintă

următoarele caracteristici:

• Au relaţii mai lungi şi mai fericite;

• Efect de buffer pentru cei cu ataşament insecurizant – stilurile insecurizante (descrise

mai jos) devin mai stabile lângă ei;

• Se aşteaptă că partenerii să fie iubitori şi responsivi şi nu le este teamă că nu vor mai

fi iubiţi;

• Le este ușor să se apropie emoțional de cei din jur, nu se tem de intimitate;

• Pot să seteze limite și să fie flexibili, în același timp;

• Pot să depindă de alții în situații specifice, fără a deveni total dependenți de ei.

2.      Ataşamentul anxios

În cadrul acestui stil de atașament apar:

• Teama de a nu fi abandonat;

• Au nevoie permanentă de validare din partea celuilalt („te iubesc”, „îmi pasă de tine”,

„mă gândesc la tine” etc.);

• Sunt foarte senzitivi la indicii subtile (ex. „nu mi-a scris de două ore, dacă nu-i mai

pasă de mine?”);

• Prezintă comportamente de “agăţare” (telefoane, urmărire) sau de protest (țin scoruri:

 „eu ți-am scris de 5 ori, tu doar o  dată”, încearcă să îl facă pe celălalt gelos, sunt

ostili);

• Deseori sunt incredibili de generoși, senzitivi și ascultă părerile celorlalți, se pun în

acord cu ei;

•      Le este greu să își comunice nevoile și dorințele.

3.      Ataşamentul evitant

Când persoanele au acest tip de ataşament, prezintă:

• Teama de dependenţă sau de pierdere a libertăţii; echivalează intimitatea cu

pierderea libertății;

• Se bazează doar pe ei și au învățat să-și regleze emoțiile singuri, fără a apela la

ceilalți;

• Au diverse strategii pentru de a-i ţine pe ceilalţi la distanţă (ex. nu-și iau angajamente)

• Deşi vor să se implice în relaţii, atunci când simt nevoia celuilalt de apropiere, semne

pe care le detectează rapid, se depărtează inconştient de partener;

• De multe ori sunt în căutarea partenerului ideal, sau idealizează o fostă iubire.

4.      Atașamentul dezorganizat

Acest tip de atașament prezintă o combinație dintre caratcteristicile atașamentului anxios

și a celui evitant. Aceștia se caracterizează prin:

 Își doresc intimitatea, dar în același timp când simt apropierea, se distanțează;

 Persoană la care apelează pentru siguranță și confort este în același timp și cea de

care se tem cel mai mult din punct de vedere emoțional;

 Își doresc apropiere emoțională, dar simt că nu pot avea încredere în ceilalți;

 Pot să iasă din realții brusc, când se simt respinși de către partener.

Teoria atașamentului este destul de folosită inclusiv în psihoterapie. Este important de

specificat, însă, că are limitele ei. Deși descrie bine anumite patternuri de interacțiune, câteva

precizări sunt importante:

• Între atașamentul față de părinți și cel față de partenerii romantici există o legătură

slabă – ceea ce înseamnă că, dacă în relația cu un părinte am un anumit tip de

atașament, șansele ca și în relația de cuplu să am același tip de atașament sunt slabe;

Oamenii pot forma legături de atașament diferite cu persoane diferite. Dacă în

relația cu mama, spre exemplu, avem un atașament anxios, în relația cu partenerul

putem să avem un atașament securizant, dacă acesta ne oferă iubire, siguranță. Putem

spune că atașamentul este dependent de context;

• Stilul de atașament are o importantă componentă genetică;

• Stilul de atașament a fost folosit în sens prea general, ca o explicație la toate relațiile

non-normative.

Aceste limitări ne ajută să înțelegem faptul că în cadrul relației terapeutice, chiar dacă

terapeutul stabilește un atașament securizant cu pacientul, acest lucru nu înseamnă că

pacientul va generaliza tipul de atașament securizant în toate celelalte relații din viața lui. Ce

poate face însă, este ca în cadrul terapiei, pacientul să învețe să interpreteze cât

mai obiectiv semnalele primite de la ceilalţi (mai ales cele ambigue) și să răspundă

emoțional și comportamental într-un mod cât mai sănătos. 

Bibliografie:

Levine, A., & Heller, R. (2010). Attached: the new science of adult attachment and how it

can help you find–and keep–love. Penguin.

https://www.psychologytoday.com/intl/blog/standard-deviations/201608/why-attachment-

theory-is-all-sizzle-and-no-steak

guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile
Vezi terapeuții noștri
Contacteaza Psiholog pe whatsapp