Când nu este eficientă terapia?

Obstacole care stau în calea psihoterapiei eficiente

Psihoterapia este despre schimbare. În acest proces de terapie, este posibil să întâmpinăm diverse dificultăți care încetinesc schimbarea. Ele pot ține atât de noi înșine, cât și de terapeut sau de mediul/contextul în care ne aflăm.

Rezistența pe care o manifestăm în propriul nostru proces terapeutic se poate manifesta prin comportament, gândire, manifestare afectivă sau prin stilul de comunicare interpersonal propriu. Toate acestea interferează cu abilitatea de a utiliza tratamentul și de a folosi tehnicile învățate, pentru a fi folosite și în afara terapiei.

Va prezentăm mai jos câteva dintre obstacolele care stau în calea schimbării în psihoterapie.

Acestea țin de noi, ca și clienți implicați în proces. Și nu de psihoterapeuți.

1. Autoconsecvenţa 

Se referă la dorința de a fi consecvenți cu ceea ce am fost până acum (comportamental, emoțional, stil interpersonal etc.). Indiferent dacă aceste manifestări au fost sănătoase sau nu, noi le rămânem fideli. Lucrurile pe care le-am repetat mult timp ne sunt familiare. Iar ieșirea din această familiaritate ne este stranie, creând disconfort și anxietate.

Cădem în capcana costurilor scufundate. Care se referă la faptul că tindem să luăm decizii pentru viitor, ținând cont de investiția pe care am făcut-o în trecut. E ca și cum aș menține investițiile într-o mașină veche, deși ea nu mai are șanse să funcționeze pe viitor. Dar fac asta doar pentru că am investit până acum foarte mult în ea.

2. Nevoia de validare

Tine atât de noi, cât și de terapeut. Uneori avem o nevoie foarte mare să ne fie fie recunoscute, acceptate, validate emoțiile și așteptăm asta în terapie.

Exemple de validări ar fi: „Este în regulă să te simți trist când ai un eșec”, „Știu că te-ai simțit foarte frustrat atunci când nu ți-a dat dreptate”, „Știu că a fost foarte greu pentru tine și te-ai simțit abandonat”.

Atunci când terapeutul nu își da seama de asta și nu reușește să ne valideze emoțiile, este posibil să nu acceptăm soluțiile pragmatice/practice pe care le discutăm în terapie, deoarece prima nevoie a noastră poate fi simpla validare.

De aceea, este necesar să transmitem în terapie nevoia de validare: „Nu simt că m-ați înțeles”, „Am vrut să spun altceva, nu mă regăsesc în ceea ce spuneți” etc.

3. Propriile scheme cognitive

Ne surprindem deseori întrând în aceleași și aceleași comportamente, reacții emoționale etc. La baza acestor manifestări, se află anumite credințe pe care ni le-am format despre noi înșine, încă din perioada copilăriei. Deci sunt solid înrădăcinate. Aceste scheme cognitive ne ghidează în procesarea informației. Ele conțin seturi de reguli care ne direcționează în situații specifice. Spre exemplu, dacă avem o schemă de sensibilitate la respingere, ne vom focaliza pe orice semn de respingere. Și ne vom aminti mai degrabă semnele de respingere, decât cele de apropiere/acceptare. Vom procesa informația congruentă cu respingerea, pentru a ne confirma schemă.

4. Expectanțe nerealiste 

Putem avea așteptări false față de cum ne poate ajuta psihoterapia. Uneori ne așteptăm că psihoterapia să ne ELIMINE anxietatea, depresia, să ne elimine suferința etc. Psihoterapia nu poate să elimine aceste probleme, întrucât ele sunt naturale și adaptative. Psihoterapia ne ajută să le aducem la un nivel normal. Să le scadă în intensitate și să învățăm să ne raportăm diferit la ele.

De asemenea, ne putem aștepta la rezultate imediate. Ceea ce este extrem de dificil în cele mai multe cazuri. O problemă veche, pornită cel mai probabil din unele scheme precum cele menționate mai sus, se atenuează în timp, prin antrenament consecvent.

5. Așteptări prea strâns legate de alte forme de psihoterapie

Este posibil să mergem la terapie având așteptări pe care ni le-am creat citind despre asta pe internet. Însă tehnicile utilizate în terapie diferă de la o școală la alta, de la o formare in psihoterapie, la alta.

6. Abilităţi cognitive/nivel educaţional scăzut, dificultăţi economice, suport social limitat

Acestea sunt alte obstacole în calea psihoterapiei de succes. Abilitățile cognitive/nivelul educațional scăzut încetinesc sau îngreunează procesul terapeutic. Atunci când cel care face terapie nu reușește să înțeleagă mecanismele care stau la baza problemei lui, va avea dificultăți. Ceilalți sunt factori de mediu a căror influență asupra modului în care decurge terapia este evidentă.

Concluzii

A lua decizia de a intra într-un proces terapeutic, cu siguranță nu e simplu. Iar dacă până a lua decizia ne-a fost greu, a rămâne în acest demers este cu atât mai dificil. Mai ales atunci când lucrurile nu merg cum ne-am fi așteptat.

Poate obstacolele prezentate aici vă vor da răspunsul la întrebările dumneavoastră. Asta în cazul în care întâmpinați astfel de probleme.

Este extrem de important că atunci când lucrurile nu funcționează bine, să comunicăm asta terapeutului nostru. Acesta va putea să ia măsurile necesare, pentru a rezolva problema. Uneori poate fi vorba doar de timp. Timpul necesar ca noi să ne acomodăm cu schimbările care se petrec pe măsură ce ședințele înaintează.

‍

Bibliografie: 

Irina Holdevici (2009), Tratat de psihoterapie cognitiv-comportamentală, ISBN: 978-973-707-260-3.

Leahy, R. L. (2012). Overcoming resistance in cognitive therapy. Guilford Press.