Motivație: Cum să îți găsești energia interioară în fiecare zi

Motivație: Cum să îți găsești energia interioară în fiecare zi
25 februarie 2026

Dacă ai simțit vreodată un impuls motivațional puternic de a face un anumit lucru bun pentru tine urmând ca mai târziu să te trezești complet fără chef și nemotivat în legătură cu același lucru, ai experimentat natura volatilă a ceea ce numim motivație.

Motivația nu este o trăsătură de caracter cu care fie ne naștem fie nu, ci este o trăsătură prezentă la toată lumea, pe care, dacă o valorificăm cum trebuie și îi înțelegem limitările, o putem face să lucreze pentru noi, nu împotriva noastră.

Motivația reprezintă un proces dinamic, nu o stare permanentă. Putem defini motivația simplu: dorința de a acționa pentru a ne atinge un scop.

Dar de ce o pierdem? Cel mai adesea, pierderea motivației nu este o problemă de „lene”, ci o problemă de alocare eficientă a „bugetului energetic” de care creierul nostru dispune.

Creierul nostru este programat să conserve energia. Când o sarcină pare prea mare, prea vagă sau recompensa pare prea îndepărtată, creierul trage frâna de mână.

Înțelegând acest mecanism, putem să îl „hackuim” pentru a lucra în favoarea noastră.

De ce creierul nostru ne pune frâne chiar și când nu ar trebui?

Creierul nostru vrea să ne protejeze de moarte. Deși, la bază, aceasta este o frică irațională, totuși, cu cât ne angajăm în activități mai dificile, cu atât acestea ne pot secătui de resurse într-atât încât să nu mai avem necesarul de a supraviețui.

Bineînțeles că acest lucru este absurd pentru marea majoritate a cazurilor de astăzi.

Totuși cu cât ne lăsăm creierul mai neantrenat în a recunoaște absurditatea de a ne apăra de majoritatea lucrurilor dificile cu atât riscăm să cădem pradă acestei tendințe de apărare și să rămânem fără motivație.

Cum să ne depășim limitările?

Cum putem “hackui” această tendință a creierului de a pune frână în momentul în care vrem să realizăm ceva ce pare foarte dificil?

Prin descompunerea unui obiectiv mare în sarcini mai mici ale acestuia.

Astfel trasăm o hartă spre obiectivul nostru, în loc să lăsăm piscul muntelui pentru a fi singurul nostru indicator.

Ce se întâmplă în momentul în care creierul nostru vede un obiectiv mai mic (dar care împreună cu alte obiective mici duce la realizarea unui țel mai mare)?

Ei bine, pe de o parte creierul nostru va pune mai puține frâne atunci când vom vrea să facem acel lucru.

Nu va considera că acel obiectiv ne va secătui de resurse pentru a fi îndeplinit.

Pe de altă parte, dacă ne configurăm eficient acel obiectiv mai mic, vom resimți mai multă motivație pentru a-l îndeplini.

Motivație: configurarea micilor obiective

Așadar am menționat faptul că creierul nostru preferă țelurile mari atunci când sunt descompuse în obiective mici. Asta e, nu?

Nu. Aceste obiective mai mici pot fi configurate mai bine sau mai puțin bine.

Cum configurăm mai bine un obiectiv mic?

Motivație: recompensa de la capătul tunelului.

Ne asigurăm că avem o recompensă pregătită la final.

Pentru că motivația este de mai multe feluri, două distincții importante fiind între motivație interioară și motivație exterioară, este important să știm cum ne putem motiva ținând cont de cât mai multe surse de energie pe care le putem accesa.

Motivație intrinsecă

Pentru a accesa motivația interioară, determinarea noastră de a face ceva în lipsa unui stimul exterior, este necesar să cunoaștem motivele pentru care facem un lucru.

Luați o foaie de hârtie și scrieți:

După ce voi face X lucru, voi fi mai aproape de…

A fi mai sănătos, a avea o educație financiară mai bună și a ști mai bine să îmi gestionez banii, a avea relații mai bune.

După asta, de ce este important pentru mine să fiu sănătos, să am o educație financiară bună, să am relații bune cu oamenii de lângă mine, să fiu o persoană de caracter, etc…?

Cu cât mai bine și mai sincer răspundem la aceste întrebări și le punem în legătură cu obiectivele pe care vrem să le îndeplinim, cu atât mai multă motivație intrinsecă vom resimți.

Motivație extrinsecă

Motivația extrinsecă se referă la realizarea unei activități pentru a obține o recompensă externă.

Aceasta poate lua forma unor beneficii materiale, sociale sau simbolice.

În practică, motivația extrinsecă poate fi folosită și ca instrument de auto-motivare, prin stabilirea unor recompense personale după atingerea unui obiectiv.

De exemplu, o plimbare în parc, o gustare preferată sau timpul dedicat urmăririi unui film pot funcționa ca stimulente externe care susțin efortul depus.

Orice ar fi, avem datoria să ne recompensăm după ce lucrăm la ceva pentru noi, iar asta începe prin a stabili dinainte pentru ce recompensă muncim și a ne rezerva timp la final pentru a sărbători reușita noastră.

Fie că folosim motivația intrinsecă sau pe cea extrinsecă, ambele tipuri necesită o pregătire înainte de angajarea în ceea ce vrem să facem.

Cu cât ne pregătim mai bine, cu atât mai multă motivație vom avea.

Motivație și energie:

Un alt lucru important despre descompunerea obiectivelor mari în obiective mici este acela că atunci când finalizăm de făcut un lucru, asta generează energie pentru a trece la următorul pas.

Astfel, cu cât putem să identificăm mai multe feluri de a descompune un obiectiv, cu atât putem beneficia de mai multă energie.

Tot ce ne mai rămâne de făcut este să îndeplinim acele obiective mai mici.

Astfel activitățile noastre vor fi asemenea unui bulgăre de zăpadă mic, care, rostogolindu-se la vale devine un bolovan gigantic de zăpadă.

Moțivatie: neurotransmițătorii din spatele ei

Pentru a avea o imagine de ansamblu cât mai bună asupra bugetului nostru motivațional și a învăța astfel să îl gestionăm cât mai eficient, este important să cunoaștem câțiva jucători neurologici importanți.

Neurotransmițători cheie: Dopamina, Adrenalina, Noradrenalina: Combustibil pentru motivație

Dopamina te împinge să realizezi ceea ce îți propui. Este transmițătorul anticipării.

Nu ne dă recompensa de la final ci ne face să vrem să mergem spre acea recompensă.

În plus, este strâns legată de atenția noastră. Ceea ce privim (inclusiv cu ochii minții), va dicta ceea ce ne vom simți motivați să facem.

Norepinefrina (Noradrenalina): Este neurotransmițătorul care ne dă energie pentru a face ceea ce ne-am propus că am vrea să ducem la bun sfârșit.

Este acea stare de alertă, de „gata de acțiune”. Dacă dopamina este comanda, atunci noradrenalina este mișcarea propriu-zisă.

Epinefrina (Adrenalina): Deși este asociată cu frica, totuși ne poate oferi și impulsul fizic necesar pentru efort.

Starea de flux și ceea ce poate fi descris ca o motivație aproape continuă este echilibrul dintre dorință (dopamină) și energie de execuție (noradrenalină și adrenalină).

Toți acești transmițători sunt prezenți și amplificați atunci când realizăm un obiectiv. Nu contează dacă acesta este mic sau mare.

Contează ca acesta să fie îndeplinit. Astfel, mai multă energie pentru a face și mai mult va fi generată.

Un alt motiv pentru care descompunerea sarcinilor mari în sarcini mici și oferirea suficientor recompense pentru a face respectivele sarcini, este atât de necesară.

Motivație: Este recompensa singurul factor motivațional? Nu.

Și este foarte posibil să nu fie nici măcar cel mai eficient.

Am menționat anterior de adrenalină și cum aceasta ne dă energia pentru a face anumite lucruri.

S-a demonstrat că frica reprezintă un factor motivant, cel puțin la fel de mare ca dorința de a realiza ceva din simplă inițiativă.

Într-un experiment cu câțiva șoareci înfometați, aceștia apăsau pe un buton care le-ar fi facilitat accesul la mâncare cu o anumită intensitate.

Totuși, în momentul în care prezența unei pisici le-a fost indusă, atunci forța cu care șoriceii apăsau pe butonul care le-ar fi redat implicit și libertatea, devenea mult mai mare.

Astfel, simpla frică, le-a permis șoriceilor să treacă peste forța pe care simpla dorință foarte mare de a mânca le-o dădea.

I-a ajutat să își depășească condiția.

Motivație: Este frica utilă sau nu?

Deci ar trebui să ne fie frică mereu pentru a face ce ne propunem? Nu.

Frica constantă îl face pe om să intre într-o stare de hipervigilență care îl îmbătrânește și îi afectează organismul.

Însă, frica controlată poate fi un lucru bun.

În experimentul menționat, șoriceii nu erau într-un pericol real. De multe ori și noi ne creăm obstacole și pericole acolo unde acestea nu sunt de fapt.

Totuși, de câte ori acea frică o folosim pentru a face mai mult în direcția pe care ne dorim să mergem?

Starea de frică folositoare poate fi pusă în contact cu obiectivul nostru pentru a ne împinge de la spate atunci când ceea ce ne trage din față nu este de ajuns.

De ce o motivație constantă pare imposibilă fără o strategie?

În ziua de astăzi avem foarte multe recompense ușor accesibile.

Mâncare delicioasă livrată la noi acasă, realități virtuale și lumi în jocuri video care te pot face să uiți complet de lumea reală, videoclipuri pe rețelele de socializare recomandate pentru tine special după gusturile tale (recomandări preluate din link-urile date și din ceea ce vizionai recurent și pentru mai mult timp), etc.

Fie că ne dăm seama sau nu, aceste recompense foarte accesibile se bazează tocmai pe eficiența descompunerii unui obiectiv complex în altele cât mai simple.

Este ușor să faci toate lucrurile mai sus menționate și fiecare dintre ele îți oferă o recompensă.

Ce putem învăța din desing-ul motivant al aplicațiilor de astăzi?

Este ușor să comanzi gustarea ta preferată, să pornești un joc, să dai scroll pe social media.

Dar dacă ar fi greu am mai face-o? Probabil că nu am vedea la fel de ușor utilitatea acestor acțiuni.

Astfel, ce putem învăța din asta? Putem învăța cum să descompunem la rândul nostru ceea ce ne dorim să facem, în obiective suficient de mici pentru a le putea întreprinde astăzi.

Odată îndeplinit un obiectiv mic, avem mai multă energie și mai multă încredere pentru a-l face pe următorul.

Ați observat că și pe rețelele de socializare, al 30-lea scroll este mult mai ușor față de al 2-lea, dacă nu ne punem o barieră conștientă asupra timpului petrecut astfel?

De asemenea, este necesar ca în urma îndeplinirii obiectivelor să primim o recompensă care să ne motiveze pentru a acționa în continuare.

Uneori și bifarea unei căsuțe de “completat” poate genera această motivație, mai ales dacă acea căsuță este pusă în relație cu imaginea de ansamblu a obiectivului.

Obiectiv pe termen lung VS obiectiv pe termen scurt:

Haideți să luăm un exemplu clasic obiectiv pe termen lung vs obiectiv pe termen scurt:

Când încerci să lucrezi la un proiect pe termen lung, creierul tău compară:

Opțiunea A: Muncă grea acum, recompensă peste 6 luni.

Opțiunea B: Deschide telefonul, recompensă (dopamină) instantanee.

Pentru a ușura munca creierului în a alege ceea ce ne dorim să aleagă, cum ar fi dacă am face și varianta A să sune puțin mai bine?

A) Muncă importantă acum, recompensă și satisfacție peste o oră, după ce îndeplinești X obiectiv

Sau

A) Muncă importantă acum, recompensă și satisfacție peste o oră, după ce îndeplinești X obiectiv și scapi și de pericolul de a nu face niciodată un lucru foarte important pentru tine.

Motivație: Strategia pașilor mici: Secretul energiei nelimitate

Deși am tot vorbit despre asta, a sosit momentul în care readucem în prim plan cu mai multe exemple 2 instrumente neurobiologice foarte importante pe care le avem la îndemână: descompunerea sarcinilor și energia provenită din închiderea buclelor (completarea unei sarcini).

Cum influențează dopamina o motivație de lungă durată prin „închiderea buclei”?

Imaginează-ți că ai de scris o carte. Obiectivul „Scrie o carte” este terifiant pentru creier.

Nu vede capătul tunelului, deci nu eliberează energie (norepinefrină) și nici dorință (dopamină).

Dar, dacă descompui acest obiectiv masiv în: „Scrie un paragraf de 50 de cuvinte”, se întâmplă ceva magic la nivel neuronal, explicat de conceptul Reward Prediction Error (Eroarea de predicție a recompensei).

Iată procesul pas cu pas:

  1. Setarea obiectivului: Îți propui ceva mic (ex: spăl 3 vase, scriu 2 emailuri).
  2. Execuția: Efortul este mic, deci rezistența este mică.
  3. Închiderea buclei: În momentul în care ai terminat subtask-ul, bifezi mental căsuța „realizat”.
  4. Recompensa neurochimică: Creierul tău înregistrează succesul. Deoarece ai anticipat un rezultat și l-ai atins, el eliberează endorfine și serotonină.
  5. Combustibil pentru următorul pas: Îndeplinirea unui obiectiv nu doar că te face să te simți bine, dar îți dă și mai multă energie sub formă de noradrenalină, adrenalină și dopamină pentru a lucra în continuare la alte sarcini.

Cum să iți structurezi obiectivele:

Practic, completarea unei sarcini mici îți dă energia necesară pentru următoarea.

Nu ai nevoie de energie ca să începi, ai nevoie să începi (foarte mic) ca să generezi energie.

Succesul generează succes.

Nu scrie pe listă „Curățenie în toată casa”. Scrie: „Strânge șosetele de pe jos”.

Când le-ai strâns, primești un mic „shot” de energie care te va împinge să speli și vasele.

Acesta este unul din principiile pe care John Doerr îl descrie în cartea sa “Measure What Matters”, în care descompunând diferitele obiective ale unor mari companii (inclusiv Google) în rezultate cheie (OKRs – objectives and key results), a reușit să le crească foarte mult eficiența și productivitatea.

Dacă a funcționat pentru ei, poate funcționa și pentru noi.

Cum să îți păstrezi o motivație ridicată când ești obosit?

Oboseala este inamicul numărul unu al voinței. Studiile arată că voința este o resursă epuizabilă (concept numit Ego Depletion).

Când ești obosit, cortexul prefrontal (partea rațională care spune „trebuie să muncesc”) pierde controlul în fața sistemului limbic (partea emoțională care spune „vreau să dorm/mănânc”).

Pentru a menține o motivație când rezervele sunt goale:

  • Redu fricțiunea: Dacă vrei să alergi dimineața, dormi în hainele de sport. Elimini decizia, elimini consumul de energie mentală.
  • Regula de 2 minute: Promite-ți că vei face activitatea doar 2 minute. Creierul nu se va opune unui efort atât de mic. Adesea, după 2 minute, bucla dopaminergică (descrisă mai sus) se activează și vei continua.

Psihologia recompenselor: recompensa la început, pe parcurs sau la final?

Uneori nu ne este clar cum am putea descompune un obiectiv. Să spunem că avem de lucrat la un proiect.

Am putea descompune proiectul în părțile lui constituente și ne-am putea recompensa după ce terminăm câte o parte.

Altă opțiune ar fi să ne recompensăm la intervale de muncă pentru acel proiect, de exemplu la 25 de minute lucrate, o pauză de 5 minute – Vezi, tehnica Pomodoro.

Este important să ne împărțim sarcinile suficient de bine pentru a primi suficientă motivație pe tot parcursul activității desfășurate.

Cu cât mai multe obiective poți bifa ca fiind completate, cu atât mai bine.

În acest sens gamificarea s-a dovedit pe bună dreptate că are un efect pozitiv asupra motivației.

Cu cât completăm mai multe “quest-uri” cu atât avansăm mai mult și în aventura din viața reală.

Recompense intermitente:

La finalul fiecărui mic obiectiv completat (inclusiv calupuri de timp investite pentru un proiect ca în tehnica pomodoro), îți poți oferi:

  • Recompensă imediată: o cafea/ ciocolată caldă bună, 5 minute de muzică, o plimbare scurtă.
  • Recompensă cognitivă: Spune-ți ție însuți „Bravo, ai terminat partea asta”. Pare stupid, dar auto-validarea activează aceleași circuite de recompensă.

Recompensarea efortului, nu a rezultatului:

Este deosebit de important să recompensăm efortul, nu talentul sau rezultatul final.

Dacă te focusezi pe proces („am muncit 1 oră întreagă”), asta îți va construi o motivație ce recompensează efortul și vei putea genera acel efort mult mai ușor în viitor.

În schimb, dacă te concentrezi mai mult pe rezultat („am luat nota maximă”), motivația dispare imediat ce rezultatul e atins sau odată ce succesul devine incert.

Ce legătură există între disciplină și motivație?

Mulți oameni cred că disciplina și motivația sunt opuse. În realitate, ele sunt partenere.

Motivația este scânteia care pornește motorul iar disciplina se ocupă ca destinația să fie atinsă.

Disciplina poate fi “antrenată” prin tehnicile ce țin de motivație, multe dintre ele fiind expuse anterior: descompunerea sarcinilor, închiderea buclelor, recompensarea eficientă.

Când motivația fluctuează (și o va face, inevitabil), disciplina intervine ca o plasă de siguranță.

Disciplina înseamnă să faci lucrul respectiv chiar și când nu simți acel val de dopamină.

Un prim-pas poate fi chiar structurarea listei de activități necesare pentru ziua curentă sau / și pentru ziua următoare în sarcini suficient de mici pentru a te convinge să începi cu prima.

Partea interesantă? Dacă începi acțiunea chiar și atunci când nu ai așa multă motivație să o faci, acțiunea însăși va stimula producția de neurotransmițători benefici (Dopamina, Adrenalina, Noradrenalina) iar motivația va apărea în timpul procesului.

Nu aștepta să fii motivat ca să acționezi. Acționează ca să devii motivat.

Frica de a începe și dispersarea sarcinilor în timp:

Dacă, precum multora, îți este frică să începi, cel mai ușor este să îți oferi un termen limită.

Atunci când acesta nu ne este oferit dinainte sau ne gândim că putem să nu îl respectăm dacă ne este oferit, tindem să amânăm foarte mult lucrurile.

De ce se întâmplă asta? Pentru că atunci când păstrăm lucrurile confuze, este mai ușor să nu greșim.

Dar dacă nu greșești niciodată, nu ai de unde să înveți, nu ai de unde să te perfecționezi cu timpul.

Asumarea riscului este un cost fix al trăirii autentice, iar asumarea acestei trăiri ne redă nouă mai mult din noi înșine.

În final greșelile apar fie că facem ceva fie că nu, astfel, poate e mai bine să luăm direcția asumată, să acceptăm că nu va fi totul așa cum ne-am dorit, dar să facem, îndreptându-ne totuși spre mai mult decât ceața din imaginarul nostru în care nu există greșeli, dar nici autenticitate sau viață adevărată.

Setarea termenelor limită:

Dacă ai un lucru recurent de făcut, ceva ce poți face este să descompui acea sarcină în lucruri pe care le poți face în diferite zile ale săptămânii.

Cu cât acestea sunt mai simple, cu atât mai bine.

Mediul înconjurător și impactul său asupra nivelului de motivație

Motivație si modelul comportamental COM-B:

Modelul COM-B reprezintă distilarea multor modele, teorii, studii și efort științific susținut pe durata multor ani de a înțelege comportamentul uman.

În elaborarea acestui model, s-au găsit 3 arii la care omul poate lucra pentru a crea condițiile necesare formării unui nou comportament.

Aceste arii sunt: capabilitate, motivație și oportunitate. La oricare dintre aceste 3 arii pot apărea elemente care să ne pună bețe în roate sau, din contră, la care dacă ne concentrăm atenția și voința, putem ajunge la condițiile necesare formării de noi comportamente mai benefice.

Mediul înconjurător este reprezentat în acest model ca aria oportunității.

Acesta este compus din mediul înconjurător fizic direct și mediul social înconjurător.

Motivație și modelarea mediului înconjurător

În primul rând avem nevoie ca toate lucrurile care ne sunt necesare pentru îndeplinirea unui obiectiv să fie foarte ușor accesibile.

Nu în cel mai greu accesibil raft al dulapului ci cât mai aproape de mediul de lucru recurent sau în care știi că ar trebui să îți desfășori activitatea.

De asemenea, cu cât mai puține lucruri la întâmplare în mediul de desfășurare a activității, cu atât mai puțin te vei întreba dacă ar trebui sau nu să faci ceva cu acel lucru.

Astfel ordonarea, pe cât posibil a lucrurilor, poate ajuta.

În al doilea rând, cu cât oamenii cu care ne înconjurăm reflectă mai mult calitățile pe care am vrea și noi să le avem (etica muncii, disciplina, perseverența, energia ridicată, spiritul de întrajutorare, etc), cu atât mai mult neuronii oglindă din creierul nostru vor copia această stare și o vor reflecta în felul nostru de a fi și de aborda lucrurile.

Caută medii unde energia este ridicată, obiectivele sunt definite și acțiunile pentru a le îndeplini sunt luate.

Motivație intrinsecă VS extrinsecă

Calitatea energiei tale depinde de sursa ei. Deși motivația extrinsecă reprezintă un factor important în motivație, cu cât realizăm mai mult trecerea spre motivație intrinsecă, cu atât vom deveni mai eficienți în crearea de noi obiceiuri benefice.

Atunci când faci lucruri pe baza motivației intrinseci, identitatea personală, obiectivele, credința despre competențele personale sunt dezvoltate cu mult mai mult în direcția sarcinilor îndeplinite.

Cu alte cuvinte, faci trecerea de la “muncesc pentru următorul salariu” la “rezolv aceste sarcini de muncă bine și eficient pentru că sunt un bun profesionist”.

Cum treci de la extrinsec la intrinsec? Găsește sensul lucrului pe care îl faci.

Un lucru plictisitor la muncă poate fi legat de o valoare personală sau chiar de identitatea profesională (ex: „Fac acest raport repetitiv pentru că mă ajută să devin un profesionist disciplinat, ceea ce este important pentru mine”).

Cum transformi o motivație pasageră într-un obicei?

Motivația ajută la consolidarea obiceiurilor. Odată formate în mod disciplinat într-o direcție dorită, obiceiurile pot continua cu mai multă ușurință ceea ce motivația a început.

Formarea unui obicei durează, în medie, 66 de zile, nu 21 cum se crede popular.

Cu cât ai mai multe semnale care îți aduc aminte că ai de făcut un anumit lucru, cu atât mai bine.

O listă pe desktop, un whiteboard în cameră pe perete cu sarcinile zilei rupte în bucățele mici pot fi un pas de început.

Începutul este mereu mai dificil, însă pe măsură ce repeți un obicei, acel comportament se mută din cortexul prefrontal (efort conștient) în ganglionii bazali (pilot automat).

Aici motivația este mai puțin necesară iar acțiunea este sprijinită de bunele practici însușite.

Ce rol joacă somnul și dieta în motivație?

Aspectele omului ce țin de psihologia și cogniția sa sunt în strânsă legătură cu latura sa fiziologică.

De aceea latinii aveau zicala “Mens sana in corpore sano”.

Somnul și receptorii de dopamină:

Privarea de somn reduce receptorii de dopamină din creier.

Astfel, motivația nu poate juca un rol la fel de important în susținerea activităților zilnice atunci când combustibilul ei, dopamina, nu poate fi procesat.

Carbohidrații simpli și cei complecși:

Carbohidrații simpli, dulciurile în general, ne oferă un boost mare de energie pe moment, însă acesta se duce repede, lăsându-ne de multe ori cu mai puțină energie decât am avut inițial.

Consumarea unor carbohidrați complecși (produse din cereale integrale, legume) poate fi o alternativă motivațională bună pentru un efort susținut.

Cum să recapeți o motivație pierdută după un eșec?

Eșecul este adesea interpretat de creier ca o eroare de predicție. Te așteptai la succes, însă ai primit eșec.

De aceea nivelul de dopamină în aceste situații scade sub nivelul obișnuit.

Asta este, cel puțin parțial, motivul pentru care te simți groaznic.

Ce poți face în astfel de situații este să:

  1. Redefinește eșecul: Privește situația ca pe o informație (din care poți învăța), nu ca pe o sentință.
  2. Reîncepe cu pași mici: După un eșec mare, propune-ți o victorie mică, ridicol de mică. Reîncepe treptat spre ceea ce vrei să faci.
  3. Analizează procesul: Întreabă-te „Ce am invățat din experienta asta?” Curiozitatea este un antidot excelent pentru lipsa de motivație, deoarece aceasta (re)activează centrele de recompensă.

O motivație sănătoasă VS o obsesie toxică

Există un punct în care dorința de a atinge obiective devine toxică.

În special dacă nu ținem cont de ce fel de persoană vrem să fim.

Uneori, vizualizarea consecințelor negative (ce pierzi dacă NU faci lucrul respectiv) generează o motivație mult mai puternică decât vizualizarea succesului.

Frica de a rămâne mediocru, frica de a nu-ți putea plăti facturile sau frica de a dezamăgi pot fi, paradoxal, cei mai buni combustibili pe termen scurt pentru a ieși din inerție.

Felul în care reușim să integrăm această frică într-un mod sănătos, care nu ne anulează identitatea ci o fac să înflorească înspre tipul de persoană care aspirăm să fim, poate face distincția între o motivație sănătoasă și o obsesie toxică.

GRIT: Perseverența de a face lucruri pe termen lung

GRIT-ul, popularizat de psihologul Angela Duckworth, combină pasiunea cu perseverența pentru obiective pe termen lung.

Cercetările sale au arătat un rezultat surprinzător pentru mediul academic.

GRIT-ul prezice succesul mai bine decât IQ-ul sau talentul înnăscut.

Motivația conectată la obiective pe termen lung dezvoltă nivelul de GRIT.

Cu cât legătura este mai puternică, cu atât perseverența crește.

Procesul începe prin descompunerea sarcinilor în pași mici și clari.

Alege primul pas suficient de mic pentru a începe imediat.

Motivația nu înseamnă să finalizezi totul într-o singură zi.

Înseamnă să depășești teama de a începe.

Înseamnă să începi suficient de mic pentru a continua pe termen lung.

Energia nu apare din nimic.

Energia se construiește prin acțiune constantă.

Transformă obiectivul mare în sarcini mici și gestionabile.

Finalizează prima sarcină și marchează progresul.

Bucură-te de reușită și continuă cu următorul pas.

Repetă procesul în mod consecvent.

Bibliografie

Amabile, T. M., & Kramer, S. J. (2011). The progress principle: Using small wins to ignite joy, engagement, and creativity at work. Harvard Business Review Press.

Blanchard, D. C., & Blanchard, R. J. (1972). Innate and conditioned reactions to threat in rats with amygdaloid lesions. Journal of Comparative and Physiological Psychology, 81(2), 281–290.

Doerr, J. (2018). Measure what matters: The simple idea that drives 10x growth. Portfolio/Penguin.

Duckworth, A. (2016). Grit: The power of passion and perseverance. Scribner. Duckworth, A. L., Peterson, C., Matthews, M. D., & Kelly, D. R. (2007). Grit: Perseverance and passion for long-term goals. Journal of Personality and Social Psychology, 92(6), 1087–1101.

Întrebări frecvente

De ce ne pierdem motivația atât de repede?

Motivația este un proces dinamic, nu o trăsătură fixă. O pierdem când sarcina pare prea mare, vagă sau recompensa prea îndepărtată. Creierul conservă energia și evită efortul perceput ca inutil sau costisitor.

Cum putem „păcăli” creierul să nu mai amâne lucrurile dificile?

Prin descompunerea obiectivelor mari în sarcini foarte mici și clare. Un pas mic reduce rezistența mentală și activează sistemele de recompensă, generând energie pentru următorul pas.

Ce rol au dopamina, adrenalina și noradrenalina în motivație?

Dopamina susține dorința și anticiparea recompensei. Noradrenalina oferă energie pentru acțiune. Adrenalina intensifică mobilizarea în situații solicitante. Împreună, ele susțin inițierea și menținerea efortului.

Este mai eficientă motivația intrinsecă sau cea extrinsecă?

Motivația extrinsecă ajută pe termen scurt prin recompense externe. Motivația intrinsecă este mai stabilă, deoarece conectează acțiunea cu identitatea și valorile personale.

Cum transformi motivația fluctuantă într-un obicei stabil?

Începi cu pași mici, stabilești termene clare și recompensezi efortul, nu doar rezultatul. Repetarea constantă mută comportamentul din zona efortului conștient în automatism.

Terapeuții noștri

Vezi terapeuții noștri

Alte articole asemănătoare

Contacteaza Psiholog pe whatsapp