Cum să treci peste o despărțire?
Probabil fiecare dintre noi experimentăm la un moment dat în viață o despărțire dureroasă de persoana iubită...
Cuprins
Termenul de ghosting a apărut la începutul anilor 2000 și este întâlnit de regulă în cadrul întâlnirilor și relațiilor romantice. În ultimii 10 ani, statisticile au raportat o creștere a acestui comportament. Se presupune că acesta a luat amploare odată cu dezvoltarea rețelelor de socializare și a aplicaților de dating.
Ghostingul provine din cuvântul “ghost” din limba engleză și înseamnă “fantomă”, așa cum se și transformă persoana respectivă, dispare pur și simplu din viața celuilalt.
Ghosting-ul este un termen folosit pentru a descrie o situație în care una din persoanele implicate într-o relație (fie romantică, fie de prietenie) începe să ignore cealaltă persoană. Acesta evită orice fel de comunicare, fără vreun avertisment sau o explicație.
Comportamentul de acest fel debutează de obicei brusc. Recunoașterea ghostingului poate aduce un sentiment de frustrare și poate fi dureros, însă este esențial să conștientizezi cât mai devreme ce este în neregulă. Pentru asta, în următoarele rânduri vom prezenta câteva semnale, câteva semne prin care poți recunoaște ghosting-ul:
Dacă persoana nu mai răspunde la mesajele sau apelurile tale pentru o perioadă îndelungată, fără a oferi o explicație, este un semn puternic de ghosting. Acesta este primul semn și cel mai evident că acest fenomen a apărut în viața ta.
Atunci când încerci să inițiezi o discuție despre relație sau situația ta și persoana respectivă evită subiectul sau devine defensivă, este posibil să fie pe cale să te ghosteze. Aceste persoane evită mereu comunicarea directă sau confruntarea, simțindu-se inconfortabil sau incapabile să ducă o discuție la bun sfârșit, astfel încât, vor apela la calea cea mai ușoară: ignorarea.
Dacă persoana anulează planurile pe care le-ați făcut împreună în mod repetat și nu propune alternative, acesta poate fi un semn că încearcă să se distanțeze.
Dacă observi o schimbare bruscă și inexplicabilă în modul în care persoana te tratează, cum ar fi trecerea de la o comunicare frecventă și entuziastă la una rece și distantă, ar putea fi un semn de ghosting. Această schimbare de atitudine nu vine cu o explicație, de cele mai multe ori, iar cealaltă persoană (“victima”) va rămâne cu multe semne de întrebare, ceea ce face toată situația să devină una toxică, abuzivă și neplăcută.
Dacă persoana respectiva încetează să interacționeze cu tine pe rețelele sociale, cum ar fi comentariile, like-urile sau mesajele private, acesta poate fi un indiciu. Sigur ați auzit și de “block”, anume restricționarea completă a celeilalte persoane pe rețeaua de socializare. Unii recurg și la un astfel de gest pentru a fi siguri că blochează orice urmă de interacțiune.
Atunci când încerci să lamuresti ce se întâmplă și persoana refuză să ofere o explicație clară sau pur și simplu dispare fără să spună nimic, acesta este un semn evident de ghosting.
Ghosting-ul poate apărea din mai multe motive. Aceste motive/justificări variază de la persoană la persoană și de la o situație la alta. Iată câteva motive pentru care unele persoane ajung să recurgă la un astfel de comportament:
Unor oameni li se pare dificilă confruntarea directă și preferă să evite discuțiile incomode sau tensionate. Ghostingul le permite să evite conflictul direct și să scape de o situație neplăcută fără a fi nevoiți să ofere explicații. Aceste persoane se simt stânjenite atunci când sunt nevoite să poarte discuții profunde.
Dacă cineva își pierde interesul într-o relație sau nu mai vede potențial pe termen lung, consideră că este mai ușor să dispară total din viata celeilalte persoane decât să explice motivele lipsei de interes.
Uneori, oamenii se tem de reacția negativă a celuilalt, cum ar fi furia, tristețea sau manipularea emoțională. Ghostingul poate părea o soluție mai simplă pentru a evita aceste reacții si de o eventuală confruntare. Într-un anumit fel, aceste persoane aleg liniștea și siguranța.
Persoanele care nu au dezvoltate aceste abilități de comunicare și de gestionare a relațiilor pot recurge la ghosting pentru că nu știu cum să abordeze situațiile dificile într-un mod matur și responsabil. Aici putem vorbi chiar și de o inteligență emoțională scăzută.
În unele cazuri, persoana care ghostează poate trece printr-o perioadă dificilă din punct de vedere emoțional și nu are capacitatea de a gestiona relațiile interpersonale. Ghostingul poate fi o modalitate de a se proteja pe sine într-un moment de vulnerabilitate.
Viața agitată, stresul de la locul de muncă, diferitele probleme, schimbările majore sau alte responsabilități pot face ca o persoană să își piardă interesul pentru menținerea unei relații și să aleagă să se retragă fără a oferi explicații.
Dacă o persoană începe să resimtă pierderea conexiunii autentice cu cealaltă persoană, va simți nevoia să se retragă în liniște și să abandoneze acea relație, fără să ofere alte explicații.
În unele contexte sociale, ghostingul poate fi mai des întâlnit. De exemplu, în mediile unde relațiile superficiale sunt frecvente, ghostingul poate fi considerat mai normal.
O astfel de perioadă poate fi extrem de dificilă și obositoare pentru persoana care trece prin ea. Este dureros și apar multe întrebări la care răspunsurile lipsesc, evident, multe griji, multă culpabilitate, multă frustrare și alte trăiri mai puțin plăcute.
Însă, în timp, îți poți recupera echilibrul emoțional. Îți vom oferi câteva ponturi/sfaturi pentru a trece mai ușor peste acest ghosting:
Trecerea peste ghosting necesită timp și răbdare. Fii blând cu tine însuți și amintește-ți că fiecare experiență, chiar și cele dureroase, poate oferi lecții valoroase pentru viitor. Important este să reușești să vezi partea plină a paharului și să înveți din asta ceva!
Cercetările au analizat mult timp diferite tipuri de atașament și tipuri de personalități. Prin această analiză, au realizat faptul că persoanele cu atașament de tip evitant sunt mai predispuse să recurgă la un astfel de comportament, la ghosting. Aceste persoane sunt reticiente în a se apropia prea mult de altcineva din cauza problemelor legate de neîncredere.
Persoanele cu atașament de tip evitant adesea în copilărie au avut multe momente de singurătate, în care nu au fost ascultate, nu li s-au oferit afecțiune și așa mai departe.
Predispuse la acest comportament sunt și:
Este important de menționat că aceste trăsături nu justifică ghostingul, ci doar oferă o perspectivă asupra motivelor posibile din spatele acestui comportament. Comunicare deschisă și respectuoasă este cheia pentru gestionarea relațiilor într-un mod sănătos și responsabil.
Dacă totuși acea persoană are sentimente pentru tine și este deschis măcar o dată pentru a avea o discuție, este important să îi explici cât mai calm și cu răbdare ceea ce te deranjează. Este posibil ca acea persoană să realizeze ce nu este în regulă și să schimbe anumite obiceiuri.
Să nu uităm că speranță există în orice situație.
Deși pentru unii poate părea surprinzător, dar ghosting-ul poate fi regăsit chiar și în mediul profesional. Sunt situații în care chiar angajatorul sau viitorul candidat are un asemenea comportament. De exemplu, angajatorul are o discuție cu un candidat pentru un anumit post, însă nu mai revine cu niciun răspuns. Mai există și varianta în care candidatul nu mai dă niciun semn, nu se prezintă la interviu și nu anunță, nu se prezintă la locul de muncă deși a fost angajat sau pur și simplu părăsește serviciul după o perioadă de timp fără a anunța.
În orice caz, există situații în care una din părți are un comportament evitant și nu demn de o persoană matură.
În următoarele rânduri vom prezenta câteva motive pentru care candidatul are un asemenea comportament:
Dacă te-ai confruntat cu ghostingul măcar o dată în viață, este important să înțelegi că acest comportament reflectă o problemă la cealaltă persoană și nu la tine. Asta vorbește despre el, ca om, nu despre tine, deci nu te culpabiliza sau învinovăți. Deși este un moment dureros, este esențial să îți păstrezi calmul și demnitatea și să încerci să mergi mai departe, concentrându-te asupra ta, asupra activităților care îți plac și asupra oamenilor dragi.
Sunt momente de durere care pot fi gestionate mai ușor, iar altele mai greu. Esențial este atunci când vezi că nu reușești să te ridici singur, să apelezi cu încredere la un ajutor specializat.
În ziua de astăzi este foarte simplu să găsești un psiholog bun, la un click distanță chiar. El te va ajuta să treci mai ușor prin această perioadă, prin câteva ședințe de terapie. Iar dacă nu te simți pregătit pentru a te deplasa la cabinet, poți oricând să aplici pentru ședințele online, din propriul tău confort, de acasă.
Leah E. LeFebure, Mike Allen, Callie Parrish. Ghosting in Emerging Adults’ Romantic relationships: the digital dissolution disappearance strategy. https://doi.org/10.1177/0276236618820519
A multi-stay examination of attachment and implicit theories of relationships in ghosting experiences. Darcey N. Powell, Gili Freedman. Journal of social and personal relationships. Published online 2021.
Pancani, L., Aureli, N., & Riva, P. (2022). Relationship dissolution strategies: comparing the psychological consequences of ghosting, orbiting and rejecting.
Dacă ți-a plăcut articolul, împărtășește-l
Alte articole asemănătoare
Probabil fiecare dintre noi experimentăm la un moment dat în viață o despărțire dureroasă de persoana iubită...
Mulți oameni cunoscuți și de succes, precum Michelle Obama sau Directorul executiv Facebook s-au confruntat la un moment dat cu acest sindrom...
Cele 8 etape ale dezvoltării umane Pentru a înțelege mai bine psihologia adolescenților este nevoie să înțelegem felul în care evoluează ființa umană. Teoria dezvoltării psihologice a lui Erik Erikson identifică opt etape ale dezvoltării umane. Fiecare etapă fiind caracterizată de un conflict psihosocial specific pe care indivizii trebuie să-l rezolve pentru a avansa la […]
Pierderea unei persoane dragi este un subiect delicat la care nici nu vrem să ne gândim. Dar, totodată, de-a lungul vieții, mai devreme sau mai tarziu, suntem...
Acest proces poate fi verbal sau non-verbal și poate lua diverse forme: vorbit, scris, gesturi, expresii faciale sau tonul vocii.
Relațiile sunt un aspect foarte important pentru noi oamenii, ele ne pot influența calitatea vieții...