
10 exerciții simple pentru reducerea anxietății
Stările de anxietate pot fi foarte neplăcute și în mod natural am vrea să le înlăturăm. Atunci când vrem să le înlăturăm, folosim...
Cuprins
Cuvântul anxietate conduce prima dată gândul spre o stare de agitație, de neliniște, un disconfort intens resimțit, iar acest tip de disconfort împiedică oamenii să-și desfășoare activitățile cotidiene, în parametri normali de funcționare. Anxietatea devine un simptom principal, în cadrul multor condiții și tulburări psihice precum: tulburările de dispoziție, psihoza, tulburările de personalitate, autismul.
Mai mult decât atât, anxietatea blochează potențialul uman și determină persoanele să nu acționeze din cauza apariției gândurilor automate negative, care nu au întotdeauna o fundație rațională și a emoțiilor negative care nu sunt deloc confortabile. Anxietatea poate fi caracterizată prin intermediul a patru nivele epistemice de înțelegere: nivelul cotidian, nivelul clinic, nivelul științific și nivelul filosofic.
Anxietatea a fost descrisă în istorie, ca un simptom al unui concept mai larg denumit melancolie, iar din punct de vedere medical, primele scrieri care conțin informații legate de stările negative se regăsesc în lucrarea Corpus Hippocraticum, unde Hippocrate și discipolii săi, aseamănă ceea ce numim noi astăzi anxietate cu un exces de bilă neagră (fluid despre care se credea că se află în corpul uman). Se pare că strămoșii noștri aveau parte de cunoașterea sau intuiția potrivită, încă din vremurile de demult, deoarece în ceea ce privește obiceiurile alimentare nesănătoase care includ și consumul de alcool s-au efectuat mai multe studii, în prezent, care confirmă o legătură între dieta bazată pe alimente considerate a fi sănătoase și reducerea nivelului de anxietate.
Această teorie a excesului de bilă neagră rezistat până în secolul al XVIII-lea, moment în care oamenii de știință au devenit interesați mai mult, de experiențele senzoriale și de sistemul nervos. În acea perioadă s-a conturat și metoda descriptivă, în psihopatologie, care a servit la dezvăluirea informațiilor, mai precise, despre cum anume se manifestă anxietatea.
La începutul secolului al XX- lea lucrările lui Pierre Janet conțineau teoria despre anxietate ca fiind o stare psihastenică, consecința a sentimentului de incompletitudine, de diminuare a simțului realității, iar tensiunea mentală într-un astfel de context este scăzută. Cu alte cuvinte, oamenii care aveau anxietate simțeau că lipsește ceva din viața lor, erau obosiți, aveau diferite obsesii, compulsii, ticuri, ceea ce îi îndepărta cât mai mult de realitatea de zi cu zi. În contradicție cu această teorie, Freud a generat o nouă viziune asupra anxietății, considerând-o rezultatul unei amenințări interne, un conflict interior nerezolvat exprimat printr-o psihonevroză.
Freud caracteriza nevrozele anxioase ca tulburări ale sistemului nervos, ale creierului, în timp ce psihonevrozele, precum isteria și comportamentul obsesiv compulsiv, devin rezultatul unui conflict intern puternic pare individul eșuează în a-l rezolva singur, deoarece își reprimă în mod constant pulsiunile. Astfel anxietatea nu este privită ca o emoție, ci devine o expresie a perturbării stabilității individului și a forțelor vitale care mențin funcțiile psihice unite.
Neurologul și psihiatrul Kurt Goldstein notează observațiile sale legate de anxietate, în urma examinării unor veterani din Primul Razboi Mondial, care prezentau leziuni cerebrale și totodată aveau reacții catastrofice în momentele în care erau încurajați să realizeze anumite activități, chiar și în absența sentimentului subiectiv de frică.
Oamenii exprimau neputință, dezorganizare, ineficacitate, iar Goldstein a concluzionat faptul că așa arată manifestarea eșecului. La intersecția psihopatologiei cu filosofia, filosoful Heidegger caracterizează anxietatea ca fiind o manieră în care oamenii se raportează la propria persoană, ce indică imposibilitatea acestora de a fi deschiși către fenomenul inevitabil al morții, cu alte cuvinte, oamenii au o angoasă fundamentală legată de propria moarte și nu reușesc să se adapteze într-o manieră funcțională emoțiilor provocate de subiectul morții, de riscurile care pot conduce la moarte și nu admit ideea trecerii ireversibile a timpului.
În prezent, în cadrul psihoterapiei, printre multitudinea gândurilor automate negative ale oamenilor care suferă de anxietate, se remarcă faptul că majoritatea au legătură cu tema neputinței și teama de moarte. Inclusiv emoția rușinii, frecvent întâlnită în societatea actuală și în special la cei care suferă de anxietate, prin gânduri de tipul: ,,Mi-e teamă că ceilalți vor vedea cum leșin”, ,,Mi-e teamă că mi se va face rău, voi fi singur/ă și nimeni nu va ști de mine, nimeni nu mă va putea ajuta”, are rădăcini profund ancorate în tema morții, rușinea conduce oamenii către izolare și apoi neputință, iar persoanele izolate, deconectate și neputincioase riscă să moară din punct vedere intern, cel puțin, prin faptul că își cenzurează intens curajul și bucuria de a trăi echilibrat.
Întrebarea esențială pentru descoperirea conținuturilor mai profunde ale gândurilor negative este legată de semnificația personală, subiectivă pe care fiecare dintre noi o dăm acestor neputințe și îngrijorări, până când ajungem la angoasa fundamentală.
O dată cu apariția DSM III, manualul de diagnostic al tulburărilor mintale, conceptul de nevroză a fost abandonat, iar conceptul de anxietate se îndepărtează de modelele psihodinamice și existențiale. Au apărut criteriile de clasificare ale anxietății, ceea ce a schimbat perspectiva din care era privită și analizată această tulburare.
Anxietatea este ușor imprevizibilă și evazivă, poate migra de la o furtună de senzații fizice, la paralizie, blocaje, gânduri obsesive, evitare comportamentală, agitație. Conceptul de anxietate și cel de incertitudine nu se împacă bine. Modul în care oamenii se raportează la simptomele lor variază, unii le neagă, alții se concentrează asupra lor, până la dezvoltarea unor gânduri de evitare a situațiilor cu un grad mare de disconfort.
Se poate observa facil, la persoanele care suferă de atacuri de panică și care din punct de vedere medical, în urma investigațiilor, sunt declarați sănătoși, iar ei resimt tensiune puternică, în zona pieptului și interpretează această senzație ca fiind o angină pectorală sau mai grav un atac de cord. Aici se observă cum un simplu atac de panică, aduce în subsidiar din nou, tema și teama morții, a pericolului iminent. De fapt stările acestea au o altă explicație din punct de vedere fiziologic, durerea resimțită provine de la faptul că pacientul se încordează destul de tare și începe să respire într-un ritm accelerat, iar o dată cu această manifestare cresc pulsul și ritmul cardiac.
După un astfel de episod, gândurile cu caracter negativ îndeamnă persoana să-și restricționeze viața, să nu mai frecventeze unele locuri, să nu mai desfășoare anumite activități deoarece există riscul de a resimți, din nou acele simptome neplăcute și neputința în fața provocărilor vieții. Contează foarte mult felul în care persoana se raportează la anxietatea sa.
Există mai multe modalități utile, în acordarea atenției asupra anxietății unei persoane: în primul rând diagnosticarea corectă și tratarea simptomelor de anxietate, apoi se investighează modul în care un om se raportează la anxietatea sa, în termeni simpli, cum vede el situația, cât de mult îl ajută și cât de mult îl incomodează această tulburare. După parcurgerea acestor etape, se analizează ce impact are tulburarea care implică evitare și neputință, în viața persoanei: ,,Cum s-a schimbat viața mea de când am început să văd anxietatea ca un inamic?”. Un element important în raportarea persoanei la tulburarea sa, îl reprezintă personalitatea subiectului.
În psihoterapie descoperirea timpurie a particularităților referitoare la personalitatea persoanei, ajută psihoterapeutul să analizeze mai eficient manifestările persoanei în cadrul episoadelor de anxietate. Psihoterapeutul trebuie să identifice punctele forte ale persoane dar și pe cele slabe și ce anume determină manifestarea tăriei de caracter sau a slabiciunilor: ,,Care sunt punctele forte care te ajută sa faci față unei situații dificile? Care sunt punctele slabe care te împiedică să gestionezi o situație dificilă?”.
Unii oameni, datorită personalității lor, reușesc să gestioneze cu succes, valurile de anxietate, în alte cazuri personalitatea devine responsabilă pentru intensificarea simptomelor tulburării de anxietate, conducând persoana spre neasumarea unor decizii importante sau mai puțin importante și către lipsa de angajament, iar în aceste situații pot apărea acele momente de paralizie, blocaj.
Oamenii evită riscul angajamentului în diferite activități, de teamă să nu se întâmple ceva care să creeze disconfort, de teama incertitudinii. Incertitudinea în sine, care e omniprezentă în viețile noastre creează o astfel de atmosferă, a disconfortului. Unele dintre întrebările utile în psihoterapie, în astfel de cazuri sunt: ,, În ce măsură oamenii vor reuși să integreze, ideea că nu pot avea control deplin asupra mediului extern și cu toate acestea să conștientizeze că merită să se angajeze în diferite activități?”.
O viață lipsită de experiențe, experiențe cu un grad de intensitate moderat, natural, uman, poate deveni o viața netrăită întocmai la adevăratul ei potențial. Tot din gândurile de terapie răsună de multe ori ideea că: ,,Mi-e teamă că tot ceea ce fac nu are niciun sens, apoi vine moartea…și oricum m-am luptat degeaba, așa că nu mai fac nimic”. Și totuși flirtul cu moartea, reprezintă o altă modalitate de a o îmblânzi.Un aspect care merită menționat este că există o categorie specială de anxietăți din care fac parte anxietățile cu caracter existențial și sunt legate de relația persoanei cu propria sa identitate.
Anxietățile existențiale coexistă de obicei cu anxietăți psihiatrice și pot fi însoțite de atacuri de panică și sentimente de vulnerabilitate și neajutorare. Aceste sentimente pot să dezvăluie îngrijorări mai generale cu privire la propria existență și sunt forme fundamentale de raportare la sine. Tulburarea de panică și fobia socială pot fi colorate de astfel de stări de spirit.
Anxietatea existențială, în viziunea lui Yalom Irving are ca teme principale: izolarea, libertatea, lipsa de sens și moartea. Din punct de vedere clinic, anxietatea nu poate fi doar existențială, ci ea poate fi legată de alte afecțiuni psihiatrice precum tulburări de dispoziție, probleme de personalitate, deficiențe în dezvoltare, dependențe. Problemele legate de anxietate sunt analizate din punct de vedere genetic și pe fundalul mediului familial al persoanei, în care aceasta și-a dus existența, ani de zile, iar evaluarea corectă trebuie făcută ținând cont și de acești factori. În psihiatrie cauzele tulburărilor pot fi necunoscute sau pot implica atât factori de mediu cât și predispoziții latente.
O altă perspectivă, de după anii 2000 asupra anxietății este dată de Matthew Ratcliffe care a abordat felul în care oamenii se raportează la sine. Ratcliffe susține că anxietatea vorbește despre sine și despre perspectiva proprie asupra lumii, chiar și atunci când nu suntem conștienți de acest lucru, astfel ea are de-a face cu sistemul nostru neural care se dezvoltă de timpuriu, în relație cu ceilalți din jurul nostru.
Anxietatea face parte din poveștile fiecăruia dintre noi la fel ca suferința, iar cele două devin aproape imposibil de evitat, atâta timp cât suntem în viață. După anii 1990, anxietatea devine un subiect de interes, dezbătut și adus în atenția publicului din ce în ce mai des. Puțină anxietate (nu prea multă) ne poate deveni prietenă, pe de o parte deoarece ne protejează, ne determină să acționăm prevenim și să previzualizăm potențiale pericole. Un alt plus al anxietății vine din studiile care demonstrează că anxietatea într-o cantitate moderată, crește nivelul performanței (prin activarea unor zone ale creierului care produc noradrenalină), în schimb prea multă anxietate diminuează nivelul performanței. Uneori datorită anxietății moderate, oamenii pot fi mai creativi, găsind soluții la care nu s-ar fi gândit, în alte circumstanțe.
După cum bine intuim, tot ceea ce reprezintă un exces, dăunează la un moment dat, așadar creierul și corpul nostru au nevoie de echilibru în gândurile și acțiunile de zi cu zi și aici intervine rolul psihoterapiei care poate media elegant și într-un cadru de non-judecată acest echilibru, atunci când oamenii recurg conștient sau nu, la excese. În ceea ce privește așteptările realiste cu privire la tratament, acestea sunt în zona de a calma angoasele, de a le resemnifica, nu de a le elimina de tot, din viețile oamenilor, întrucât anxietatea într-o cantitate mai mică are uneori și funcția de protecție a persoanei de pericole reale.
Articolul Anxietatea ca expesie a vulnerabilității umane în fața incertitudinii, a neputinței și a morții este scris si documentat din surse stiințifice de Psiholog și psihoterapeut TCC Andra Dragan, Psihoterapeut din Iași, specializată in tratarea anxietății, având o formare în psihoterapie cognitiv comportamentală.
Goldstein, K. (1929). Zum Problem der Angst. Allgemeine ä rztliche Zeitschrift f ü r Psychotherapie und psychische Hygiene , 2 , 409–37 .
Yalom, I. (1980). Existential Psychotherapy. New York: Basic Books.
Janet, P. (1903). Les Obsessions et la Psychasthenie . Alcan : Paris.
Dacă ți-a plăcut articolul, împărtășește-l
Alte articole asemănătoare
Stările de anxietate pot fi foarte neplăcute și în mod natural am vrea să le înlăturăm. Atunci când vrem să le înlăturăm, folosim...
Persoanele care suferă de anxietate generalizată se descriu că fiind „îngrijorate din fire”; se simt...
Anxietatea socială este o tulburare psihologică manifestată printr-o teamă excesivă și persistentă în situații sociale. Persoanele afectate trăiesc un disconfort intens în prezența altor oameni, de teama judecății negative sau a umilirii. Aceasta poate afecta semnificativ viața persoanei afecate, influențând relațiile interpersonale, performanțele academice și profesionale. Anxietatea socială nu este echivalentă cu timiditatea sau retragerea […]
Înainte de a suferi pe baza unui diagnostic pe care ți l-ai pus singur și înainte de a alerga la un medic pentru a-ți prescrie o rețetă în necunoștință de cauză, trebuie să înțelegi ce este de fapt anxietatea.
Tulburarea de panică este diagnosticată la persoanele care se confruntă cu atacuri de panică spontane. Acestea apar (aparent) fără un motiv anume. Și determină preocupare din partea persoanelor respective de a nu avea atac de panică recurent. Atacurile de panică apar brusc, sunt neașteptate și îngreunează viața persoanei care le are. Tulburarea de panică începe […]