Studii
Formare psihologică
Metode și tehnici utilizate
Descriere personală
Mă numesc Alina Camelia Dragoș și sunt psihoterapeut cognitiv-comportamental și
relațional cu formare în psihoterapia familiei.
Am terminat Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Am decis să devin psiholog din dorința de a înțelege comportamentul uman.
Am fost întotdeauna curioasă să descifrez și să înțeleg cum funcționează psihicul uman.
M-au fascinat mereu conversațiile profunde despre emoții,trăiri sau sentimente și asta pentru
că de mică mi-am pus întrebări despre felul în care acționează sau reacționează oamenii.
Consider că este de folos să conștientizăm felul în care evenimentele prin care trecem de-a
lungul vieții își lasă amprenta asupra noastră pentru a putea să creștem și să ne dezvoltăm.
Cred că nu există experiență mai frumoasă decât cea a călătoriei în universul nostru interior
pentru a putea înțelege de unde vine frica,neliniștea,îndoielile sau nesigurantele.
Îmi doresc să te pot însoți în procesul tău de autocunoaștere și dezvoltare și să te sprijin în
momentele mai dificile ale vieții oferindu-ți un spațiu de siguranță unde să poți să înveți să te
cunoști și să te înțelegi și unde să poți să lucrezi la relația cu tine însuți sau relațiile tale cu cei
din jur.
Cred în conexiunile profunde și autentice și consider că acestea sunt cheia către relațiile
sănătoase,durabile pline de sens și semnificație.
“De calitatea relațiilor noastre depinde calitatea și durata vieții noastre!”