Ce trebuie să știi despre procesul de revenire din depresie

Ce trebuie să știi despre procesul de revenire din depresie
13 martie 2026

Toate stările, emoțiile și trăirile pe care le avem au un scop. Ne fac oameni și nu ființe care pot trăi binar, doar câteva emoții. Ne ajută să fim unici și în același timp ne face să împărtășim umanitatea cu fiecare om de pe pământ. Pe lângă faptul că ne ajută să trăim viața, toate aceste trăiri au un scop. Vor să ne arate ceva, să ne direcționeze într-un anumit fel și poate că ne spun că dacă înfruntăm ceea ce avem de înfruntat, atunci ajungem la o trăire diferită, dar mai profundă a vieții.

Procesul de revenire din depresie este unul prin care mulți oameni trec zilnic. Deși nu există două drumuri de vindecare la fel, nici experiența de revenire din depresie nu este ceva prin care trecem vreodată singuri sau ceva total necunoscut.

Dacă ești interesat de cum arată acest proces normal de revenire din depresie, atunci te invit să parcurgem mai departe ce ar putea acest drum presupune.

Ce este, de fapt, procesul de revenire din depresie?

Așa cum nici emoțiile noastre nu sunt binare, cum spuneam la început, nici calea de revenire nu are un drum linear. Uneori este posibil să te simți că te întorci în același punct din care ai plecat, dar de fapt ești puțin mai bine echipat pentru a simți tot ce ai de simțit în acel loc al trăirii.

În depresie, multitudinea de emoții pe care le simțim sunt pentru moment înghețate, iar tristețea este emoția resimțită cel mai des. Tristețea regăsită în depresie este o emoție care ne poate arăta nevoia de a reconstrui. Procesul de revenire din depresie presupune reclădirea stării emoționale generale pentru a putea din nou simți toate emoțiile. Această tranziție spre o trăire a tuturor emoțiilor poate fi ajutată de procesul de conservare a energiei și de tristețea specifică depresiei.

La momentul în care simți că te-ai întors într-un punct anterior, poate nu vei vedea schimbări majore și poate că te va deranja că nu vezi o trecere lineară, însă adevărul este că acea gheață a arealului emoțiilor începe să se topească, puțin câte puțin și trecând treptat prin acest proces de revenire din depresie ajungi, pe neașteptate, să simți din nou viața în plinătatea ei, nu doar emoția tristeții specifică unei sezon al reconstrucției.

Neuroplasticitatea, obiectivele și procesul de revenire din depresie

Obiectivele pe care le avem și seriozitatea cu care le abordăm ne trag de multe ori spre a lua acțiunile necesare pentru îndeplinirea lor. Această forță cu care obiectivele noastre ne trag spre îndeplinirea lor depinde cu o anumită intensitate de recompensele pe care le primim.

În starea de depresie, aceste recompense pot fi diminuate și este posibil să simți că te concentrezi mai greu decât de obicei sau că experimentezi acel fenomen de ceață mentală, însă pe măsură ce procesul de revenire din depresie înaintează, vei observa cum îți recapeți vigilența mentală și vei fi tot mai motivat să mergi spre obiectivele tale.

Prin procesul de neuroplasticitate, legăturile ce țin de recompensă se reclădesc și poți redobândi acea acuitate cognitivă originară. Câștigarea micilor bătălii este un bun început. Chiar și faptul că te ridici să bei un pahar cu apă când nu vrei să faci asta, consolidează o punte cognitivă care te ajută să treci prin procesul de revenire din depresie.

Acest proces de reclădire, de revenire din depresie și redobândire a vigilenței mentale poate fi ajutat de parteneriatul cu un psihoterapeut în cadrul ședințelor de terapie.

Pașii mici: Tehnica esențială în depășirea depresiei

Motivația de a face un anumit lucru se consolidează pe măsură ce facem pași spre îndeplinirea respectivului obiectiv. În acest sens, este util să identificăm următoarele două lucruri pe care le-am putea face în ziua curentă, indiferent de cât de simple sunt respectivele lucruri. De la ridicatul din pat, la a ne pune un pahar cu apă și de la deschiderea frigiderului până la alegerea unui fel de mâncare, toate acestea reprezintă o serie de pași benefici pe care îi putem lua.

Dacă ne concentrăm pe acești următori doi pași pe care îi avem de făcut și chiar îi parcurgem, oricât de simpli ar fi aceștia, ne conturăm traseul pentru procesul de revenire din depresie. Urmând acest proces de revenire din depresie, pe parcursul zilei vei observa că starea de bine pe care o experimentezi va veni după ce urmezi respectivii pași trasați.

În conturarea acestui parcurs, în care „a face” precede „a simți”, este util să ai în vedere două aspecte.
Dacă un obiectiv pare prea dificil, îl poți descompune sau înlocui cu unul mai accesibil momentului.
De exemplu, în loc să faci curățenie în toată casa, îți poți face patul.
În loc să gătești pentru întreaga săptămână, poți pregăti sau încălzi un sandviș.
De asemenea, indiferent cât de mic este pasul realizat, evită să te concentrezi pe ceea ce nu ai făcut.
Acordă-ți un moment pentru a recunoaște că pasul realizat reprezintă o reușită.
Aceste victorii, chiar și cele mici, sunt componente esențiale ale procesului de recuperare din depresie.

Rolul gândurilor în procesul de revenire din depresie

Poate ai auzit vreodată expresia: „cum sunt gândurile tale, așa este și viața ta”. Adevărul este că cuvintele pe care le folosim în viața de zi cu zi și sensul pe care îl atribuim acestora formează foarte mult din realitatea noastră.

În starea de depresie, foarte multe din gândurile noastre pot fi predicții catastrofale și retrăiri ale diferitelor amintiri dureroase. Pentru a contura revenirea din depresie este foarte important să învățăm un nou limbaj. Limbajul depresiv menține foarte bine sinele nostru care experimentează depresia, însă un limbaj mai îngăduitor cu noi, mai înțelegător și care se concentrează puțin mai mult pe partea optimistă a lucrurilor ne poate ajuta în redobândirea unei identități în care gheața depresiei este topită și toate emoțiile sunt accesibile, atât cele de tristețe cât și cele de bucurie.

Gândurile care mențin și cele care ajută la trecerea prin starea de depresie

Un gând care menține starea de depresie poate fi: „Nu voi ieși niciodată din această stare”, însă un gând care aparține unei identități asumate ce trece prin depresie spre limanul care este viața după depresie poate fi: „Am această stare și mă simt groaznic, însă asta nu este o problemă, am avut zile mult mai bune și știu că le voi avea din nou. Starea din momentul de față este doar temporară, cele mai bune zile ale mele sunt chiar în fața mea.”

Acest proces de diferențiere a gândurilor, conturare și păstrare a celor care sunt cât mai benefice pentru relația ta cu tine și formare a unei identități specifice unei persoane care trăiește viața după depresie poate fi sprijinit de parteneriatul cu un psiholog în cadrul ședințelor de terapie.

Importanța suportului social în revenirea din depresie

Omul este o ființă socială. Nu este un secret, probabil ai auzit și tu această frază, iar adevărul din ea este unul profund. Încă de la începutul lumii Dumnezeu a spus „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el”.

Această calitate socială a noastră face de multe ori ca starea prin care trecem să se transforme atunci când o împărtășim cu o persoană apropiată și de încredere. Situațiile prin care trecem devin fie mai suportabile dacă acestea sunt situații neplăcute sau devin mai plăcute dacă acestea sunt deja situații care ne produc o oarecare cantitate de fericire, oricât de mică.

Cel mai important lucru de reținut aici este acesta: Nu te izola. Găsește acea persoană de încredere din viața ta căreia să-i spui prin ce treci. Va face o diferență colosală. Nu este nevoie ca acea persoană să te repare, ci doar să te vadă și să te accepte. În plus, faptul că știi că cineva este acolo pentru tine îți va oferi un confort psihologic foarte benefic și va reprezenta o adevărată mână de ajutor în procesul de revenire din depresie.

Mituri care blochează procesul de revenire din depresie

Pentru că am vorbit despre gândurile care ne pot pune piedică în procesul de revenire din depresie, hai să discutăm despre câteva idei care nu sunt benefice în acest drum și la care trebuie să avem grijă:

  • O zi proastă nu înseamnă că te-ai întors în punctul din care ai plecat. Procesul de vindecare cuprinde și aceste zile mai proaste și este perfect normal ca acestea să existe.
  • A cere ajutor este unul din cele mai bune lucruri pe care le poți face în procesul de revenire din depresie. Nu trebuie și nici nu este indicat să treci singur prin acest proces.
  • Fericirea perpetuă nu este scopul final al vieții pe pământ, ci capacitatea de a-ți dezgheța emoțiile amorțite și a putea trăi repertoriul întreg al emoțiilor.

Cum arată viața după depresie?

Viața după depresie este una în care gheața emoțională este topită. Poate nu în totalitate, dar este în parcursul de a se topi în întregime. Este o viață mai empatică, în care te prioritizezi mai bine pe tine și te bucuri mai mult de micile lucruri.

Mai multă empatie

Îi înțelegi mai bine pe cei din jur care suferă, ești mai atent cu sentimentele tale și cu ale celorlalte persoane. Ești mai indulgent și mai înțelegător cu cei din jur pentru că înțelegi că fiecare om poate avea propriile sale lupte.

O mai bună legătură cu tine însuți

Știi că a-ți ignora sentimentele nu este o opțiune bună. A te izola față de tine și față de cei apropiați duce la o însingurare care ușor, ușor îți îngheață capacitatea de a simți. Viața de după depresie este una în care știi să te prioritizezi mai bine și să ai mai multă grijă de tine.

Mai multă bucurie pentru lucruri

O rază de soare, aerul proaspăt și mirosul ierbii proaspete.
Toate acestea pot fi trăite mai intens de o persoană care a trecut prin revenirea din depresie.
Experiența recuperării aduce adesea o sensibilitate crescută față de lucrurile simple.
Persoana redescoperă aprecierea pentru detalii care, la prima vedere, par neînsemnate.
Pentru cine știe să le observe, aceste lucruri au însă o valoare profundă.

Ia o secundă și gândește-te: tu când te-ai bucurat ultima oară de un lucru mic?

Bibliografie

  • Beck, A. T., Rush, A. J., Shaw, B. F., & Emery, G. (1979). Cognitive Therapy of Depression. Guilford Press.
  • Doidge, N. (2007). The Brain That Changes Itself: Stories of Personal Triumph from the Frontiers of Brain Science. Penguin Books.
  • Gotlib, I. H., & Hammen, C. L. (Eds.). (2014). Handbook of Depression (3rd ed.). Guilford Press.
  • Kabat-Zinn, J. (2013). Full Catastrophe Living: Using the Wisdom of Your Body and Mind to Face Stress, Pain, and Illness. Bantam Books.
  • Seligman, M. E. P. (2006). Learned Optimism: How to Change Your Mind and Your Life. Vintage Books.
  • Solomon, A. (2001). The Noonday Demon: An Atlas of Depression. Scribner.
  • Yalom, I. D. (1980). Existential Psychotherapy. Basic Books.

Întrebări frecvente

Este procesul de revenire din depresie liniar?

Nu. Recuperarea din depresie nu urmează un drum perfect drept. Uneori poți avea impresia că te întorci în același punct, însă de fapt ai acumulat resurse emoționale și experiență care te ajută să gestionezi mai bine acele stări. Aceste fluctuații sunt o parte normală a procesului de vindecare.

Cum ajută neuroplasticitatea în depășirea depresiei?

Neuroplasticitatea este capacitatea creierului de a forma și reorganiza conexiuni neuronale. În procesul de revenire din depresie, această capacitate permite reconstruirea circuitelor legate de motivație și recompensă, ceea ce contribuie la recâștigarea clarității mentale și a motivației.

De ce sunt importanți pașii mici în recuperare?

Pașii mici ajută la construirea treptată a motivației și a sentimentului de progres. Chiar și acțiuni simple, precum ridicatul din pat sau pregătirea unui pahar cu apă, pot crea o serie de succese mici care consolidează procesul de recuperare.

Ce rol au gândurile în procesul de revenire din depresie?

Gândurile influențează modul în care interpretăm realitatea și experiențele noastre. În depresie, gândurile negative sau catastrofale pot menține starea de suferință. Înlocuirea acestora cu un limbaj interior mai blând și mai realist poate sprijini procesul de vindecare.

De ce este important suportul social în depășirea depresiei?

Conectarea cu alte persoane poate reduce sentimentul de izolare și poate oferi sprijin emoțional. A împărtăși experiențele cu o persoană de încredere poate face situațiile dificile mai ușor de suportat și poate accelera procesul de recuperare.

Terapeuții noștri

Vezi terapeuții noștri

Alte articole asemănătoare

Contacteaza Psiholog pe whatsapp